Un citat: „Luînd, într-o zi, la prînz, masa, împreună, el și soția sa m-au întrebat dacă nu cunosc pe cineva în Paris care să le împrumute franci în schimbul cărora ei să dea lei în România. Le-am spus că am auzit printr-o cunoștință despre cineva pe care nu-l cunoștea, dar că pretindea șapte-opt lei pe un franc francez și că pe mine nu m-a interesat. «Și cît ar fi vrut el să schimbe?» – a vrut să știe soția lui Marin Preda. I-am răspuns că două-trei sute de franci. «A, pe noi nu ne interesează cîteva sute ci cîteva mii de franci!» mi-a replicat. (…) Pe Virgil Ierunca, la care Marin Preda s-a dus în ultimă instanță să mai împrumute bani l-am auzit exclamînd: «Ori de cîte ori vine, cheltuiește niște sume fantastice. Nu știu de unde are atîția bani, dar e fantastic.»”
Fragmentul e din cartea Ioanei Diaconescu în care cunoscuta cercetătoare a reunit documente inedite din arhiva CNSAS despre Marin Preda, iar scabroasa delațiune îi aparține lui „Arthur”, adică unui scriitor căruia Preda îi făcuse numai bine. Avem aici cam tot: turnătorie în urma căreia „obiectivul” putea fi deferit organelor, alterarea relațiilor dintre scriitorii din țară și cei din emigrație și, în filigran, nu numai dorința informatorului de a se face de folos Securității, ci și ura lui față de un scriitor, un coleg de breaslă, care, încă o dată, îi făcuse lui „Arthur” numai bine.
Acest flux de ură și continuitatea în abjecția delațiunilor fac, în multe rînduri, dificilă, dacă nu imposibilă, lectura documentelor recent declasificate. E insuportabil pentru un „obiectiv” sau pentru descendenții lui să vadă ce făceau oameni „apropiați” care le călcaseră în casă, ce rol aveau, cît valora prietenia lor. Și totuși, cu noduri, cu hopuri, cu silă, lectura unei asemenea cărți trebuie dusă la capăt – fiindcă prea adesea s-a vorbit despre Marin Preda ca despre un om dificil, înconjurat de îngeri și heruvimi. Îngerașii zburau către lucrătorii operativi după ce vorbeau cu Preda, iar heruvimii aveau grade.
Cum se poate așa ceva, monșer? – ar fi întrebat, cu curiozitatea lui țărănească, „obiectivul” dacă ar fi apucat să parcurgă această colecție de orori. Cum se poate așa ceva, monșer? – ar fi repetat el gînditor, potrivindu-și ochelarii cu lentile groase și scărpinîndu-se în cap.
Ioana Diaconescu, Marin Preda. Un portret în arhivele Securității, documente inedite din Arhiva CNSAS, prefață de Eugen Simion, ed. Fundația Națională pentru Știință și Artă / Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2015, 554 p.
