Am mai vorbit despre capacitatea „optzeciștilor” de a se menține în prim-plan nu numai prin contribuții publicistice sau pur jurnalistice (descoperite odată cu libertatea anilor ‘90), ci și prin cărți de literatură. Dacă la Ion Mureșan, cu cartea Alcool, între publicistică și poezie e o ruptură, la Cristian Teodorescu, în proaspătul roman Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, terenul de investigație este practic același.
România postrevoluționară, cu cariere fulminante, securiști ceaușiști vopsiți în democrați, crize și falimente, restaurante de lux și apartamente pe care escroci caută să le vîndă naivilor, România presei în fața căreia au tremurat guvernanți și a banilor care au circulat în spirale amețitoare – iată structura de investigație a romancierului, cu instrumente diferite de cele ale publicistului.
Ca orice prozator realist care se respectă, Teodorescu creează un protagonist și îl face să traverseze un set de experiențe ce ar lua mințile oricui. Cum va rezista Cîinele, fostul cercetător în chimie alimentară, posesor al unei hodorogite Lada, în noua postură de vedetă mediatică? E un montagne-russe sau, ca să fim americanofili, un roller coaster prin care personajul este scos din mediul său și făcut să ia contact cu înălțimi ce dau vertij – dar fără senzaționalismul ce a marcat inclusiv romane importante precum Delirul lui Preda. La Teodorescu, e însăși dinamica socială a noii lumi autohtone, pe care prozatorul o surprinde pe viu, cu o finețe și un spirit de observație remarcabile. Romanul celui poreclit, nu foarte măgulitor, Cîinele devine romanul nostru: al tuturor celor care am apucat această nouă epocă și i-am respirat aerul.
Susținut pe vremuri de un connaisseur ca Ovid S. Crohmălniceanu, nașul desantului „optzecist” de foarte tineri prozatori, Cristian Teodorescu vine cu un al doilea roman de referință în numai cîțiva ani. E bine să fii critic literar într-o asemenea literatură.
Cristian Teodorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, roman, Editura Cartea Românească, București, 2015, 328 p.
