Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cititorii și alegătorii

Zoom Cititorii și alegătorii

Dan Barna și USR sunt amenințați cu boicotul de unii din presă dacă se mai duc pe la Antena 3.

Dan Barna poate să se ducă la Antena 3 până se satură de privirea de inspector venit să ia șpagă a lui Mihai Gâdea, după cum jurnaliștii pot să boicoteze ce vor și cât vor ei, reglându-și aceste decizii cu cititorii. Cititorii le vor pune în față acelor jurnaliști standardele pe care le reclamă acum și standardele pe care le mototoleau în buzunar în “epoca” Băsescu, spre exemplu. De aici mai departe, orice discuție pe acest fir devine ridicolă, atâta timp cât ar trebui să urmărești figura tristă a unui Sabin Orcan sau a unui Mircea Marian în anii cu pricina.

Dan Barna și USR vor fi boicotați pentru că merg la Antena 3. OK, dar de ce nu sunt boicotați și ceilalți care merg acolo? Pe ăștia îi boicotezi pentru că ții la ei sau cum? Și în ce sens e acest boicot? Nu vor publica dacă află mâine că Barna a furat doi lei în campanie, să zicem?

Halucinantă manevra asta prin care unii jurnaliști îi apără pe anumiți politicieni de ei înșiși. Pentru că, vezi Doamne, noi îl boicotăm pe Barna pentru că Barna e prea bun ca să meargă la Antena 3. Ni-no-ni-no!

Altfel, problema chiar este la Barna. Și la cei care au tolerat puritatea morală agresivă a presei “bune”, în mare parte aceea care nu se ștersese la bot după mariajul pasional cu bucile marinarului. Dacă “bunătatea” e dată de opoziția la PSD oricum, oricând, atunci la asta se ajunge.

Lipsa de reacție a USR-PLUS împotriva celor care clamau sfințenia publică, după ce ei înșiși se spălaseră cu duș pentru elefanți și tot puțeau a rahat, își arată acum roadele.

Cu toate acestea, cred că unii jurnaliști și unele publicații pot să boicoteze pe cine vor, după cum Barna sau Cioloș pot să meargă la orice televiziune unde se adresează alegătorilor, contând exclusiv modul în care o fac. După cum nu ar fi nimic de blamat dacă Barna ar spune: “Nu o să merg niciodată la Gâdea, pentru că îl consider un mare mâncător de rahat! Iar eu cu mâncătorii de rahat nu stau de vorbă”.

Dincolo de aceste poziții, însă, pentru care sentințele definitive și greu revocabile vor fi date de cititori și de alegători, USR-PLUS trebuie să-și ducă la capăt promisiunea: fie va fi o mișcare antisistem, un partid radical în raport cu PNL-PSD-ALDE-UDMR, fie va pierde tot. Pentru că nimeni nu mai vrea un alt PNL.

Într-o zi o să apară neterminatul acela de Ceaușescu cu Mălin Bot și-i vor înfige sub nas telefoanele lui Barna. Mânjitule, ticălosule, câți bani ți-a dat Varanul? Iar el o să privească mirat, uitând că a tăcut atunci când turbații stropeau cu bale în stânga și-n dreapta.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • O beție cu Marx

    26 mai 2020

    Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut […]

  • Bătrînii noștri mor de tineri

    26 mai 2020

    Nu mai e mult și vom auzi cum a învins Klaus Iohannis epidemia de coronavirus. „Eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de […]

  • Conspirația incompetenților

    26 mai 2020

    România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e […]

  • Mozart pe colivă

    19 mai 2020

    Ca oaia bearcă ce-și ține coada iluzorie pe sus, Guvernul României le-a dat austriecilor o lecție de demnitate națională săptămîna trecută, obligîndu-i să trimită un tren special pentru româncelecare-i șterg […]

  • O nouă stafie bîntuie România: propaganda rusă

    19 mai 2020

    Propaganda rusă, poreclită uneori “propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit […]