George Simion a zburat liniștit pe sub radarul vigilent al analiștilor și specialiștilor în politică și a intrat în Parlamentul României cu un scor surprinzător, târând după el o grămadă dezorganizată de ciudați și scandalagii. Cu doar câteva luni înainte, la alegerile locale din 2020, nici nu contase. În 2019, la europarlamentare, nici măcar n-avea partid. A candidat ca independent și n-a obținut numărul necesar de voturi pentru a deveni deputat european. Partidul (AUR) și l-a făcut târziu, în septembrie 2019, și n-a reușit să miște mare lucru cu el. Poate că partid era mult spus pentru un autocar second-hand, o portavoce și apoi o boxă și un microfon. Și totuși, PRO România, ALDE și PMP, partide mult mai bine cotate decât inexistentul partid al lui Simion, au rămas în afara Parlamentului, în timp ce gașca de zgomotoși a obținut puțin peste 9% din voturi.
„O creație a serviciilor!“, s-a decretat, de parcă serviciile secrete ale României nu ar controla, într-o formă sau alta, absolut toate partidele din Parlament. Securitatea, SRI, SIE, SPP, DGIA, DGPI, ba chiar și STS și-au lăsat balele pe toate mesele și scaunele din sediile partidelor parlamentare și nu numai, așa că ar fi fost greu de crezut că nu și-au băgat coada și în AUR. Doar că nimeni nu reușea să identifice exact gașca sau ramura care lucrase la partidul lui Simion.
Prezența lui Dan Tănasă printre liderii partidului ar fi trebuit să fie un indiciu, dar n-am prea fost noi atenți. De-abia anul trecut, la nunta lui Simion, când s-a iscat scandalul cu Phoenix și Nicu Covaci, oamenii din spatele lui Simion și AUR au ieșit la iveală, într-o răbufnire de orgoliu greu de înțeles.
În momentul în care s-a aflat public numele fundației prin care Simion colecta donații și semna contracte cu artiștii, a fost clară și aripa Securității care-l luase sub oblăduirea sa pe băiatul-minune. Este vorba, în mare parte, de oameni care au fost activi mai ales înainte de 1989, dar și-au continuat activitatea cu succes și după, mai mult sau mai puțin acoperiți, mai în domeniul guvernamental, mai în afaceri. Cel mai vizibil dintre băieții cu ochi albaștri este Eugen Popescu, fost ofițer de Securitate (la Direcția de Informații a Armatei, pre-1989, dar tot despre Securitate vorbim, conform sentinței de colaborare primite de către Petrov). În spatele lui, sau prin laterale, stă grupul Romaqua, condus de foști ofițeri DIE și, ulterior, SIE.
Toți ăștia, plus câțiva alții, băieți retrași la pensie în Securime, la Izvorul Mureșului, au pozat în mari patrioți, au luptat cu invazia financiară maghiară în Ardeal, au sponsorizat politicieni basarabeni precum Ghimpu și Chirtoacă, prin intermediul unei firme din Moldova care le distribuia produsele în republică.
Toți securiștii ăștia se consideră și afirmă că ar fi patrioți, unioniști, apărători ai drepturilor românilor minoritari în țările care ne înconjoară, inclusiv Ucraina și Serbia. Tot ei se consideră a fi anti-ruși. Sunt destul de influenți în aria lor de acoperire și, mai mult decât atât, au la dispoziție o rețea națională de distribuție care, bine folosită, poate surclasa multe structuri de partid. Dacă, de fapt, fac sau nu afaceri cu rușii și le reprezintă interesele în România, este greu de spus.
Ultimele atacuri la adresa lui Simion, pornite de la afirmațiile unor oficiali și foști oficiali ucraineni și moldoveni, care-l acuză pe președintele AUR că are legături cu spionii ruși, nu fac decât să-l martirizeze pe omul bătrânilor securiști din școala ardeleană. Când te temi de procentele în creștere ale AUR, cea mai proastă strategie este să-l pui la zid pe Simion cu mărturii venite din Ucraina. Dincolo de îndoielnica veridicitate a acestor acuzații, să-i lași pe ucraineni să-l victimizeze pe Simion taman atunci când fermierii români ies în stradă ca să protesteze împotriva cerealelor din Ucraina e ca și cum ai ține morțiș să-i bagi chiar tu 4-5 procente în buzunar.
1 comentariu