Cutia Pandorei pare sacul lui Moş Crăciun faţă de cartea lui Lucian Boia despre capcanele în care a picat sau s-a vîrît de bunăvoie crema intelectualităţii noastre în anii ’30-’50 ai secolului trecut*. Răzbunări murdare, turnătorii odioase, limbi aplicate puternicilor zilei, urmate de flegme în contumacie, convingeri date la întors, de pe o zi pe alta, plus diverse „naivităţi“ profitabile. Toate astea apar nu într-un pamflet, ci într-un eseu în care Boia nu plăteşte poliţe nimănui şi nu e deloc încîntat cînd află la cîte s-au putut preta intelectuali distinşi, uneori pentru te miri ce.
Puţini dintre cei 120 de intelectuali despre care scrie Boia ies nepătaţi din Capcanele istoriei. Unii s-au exilat, alţii au murit în puşcărie înainte de vreme, sau au sfîrşit într-o sărăcie cumplită fiindcă nu şi-au comercializat conştiinţa. Cei mai mulţi s-au adaptat, ca să supravieţuiască sau, după caz, ca să primească onoruri, precum Ralea, Parhon, Sadoveanu, Călinescu sau Camil Petrescu. Dan Barbilian (Ion Barbu) şi-a turnat colegii legionarilor şi a devenit antisemit, pentru a părea fidel „camarazilor“. Şi asta pentru o avansare în ierarhia universitară. După război s-a aruncat în braţele Puterii populare, negînd ritos că ar fi fost antisemit. Nefericiţi ca Radu Gyr au făcut şi puşcărie înainte de a deveni propagandişti ai noului regim. Eugen Ionescu, după ce a reprezentat guvernul Antonescu la Vichy, ar fi vrut să rămînă la post şi după ce comuniştii s-au instalat la putere.
Gîndeşte intelectualul mai corect şi evaluează mai bine evenimentele decît oamenii obişnuiţi? – se întreabă Boia la sfîrşitul cărţii. Răspunsul e că nu, ba că uneori merge chiar împotriva bunului-simţ. E intelectualul un om liber, cum ar trebui să fie? Nici atît, mai ales dacă are şi fascinaţia puterii. Şi-atunci? Abilitatea lui, zice istoricul, e de a găsi justificări în general şi de a-şi justifica alegerea particulară atunci cînd i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Şi istoria, tîrfă, se răzgîndeşte, de-l dizabilizează.
