Climat prietenos la locul de muncă

În spatele blocului meu, pe un petic de pămînt mai îngust decît bagajul de cunoștințe al unui conspiraționist de Facebook, cineva își construiește o casă. Să nu vă închipuiți că-i vreo vilă, ci mai degrabă o bojdeucă cu pereți de BCA la care lucrează o echipă impresionantă formată din doi muncitori. Unul dintre muncitori, subalternul, face toate lucrurile, în timp ce al doilea muncitor, Șeful, planează ca un uliu deasupra victimei sale, făcîndu-și vînt cu un carton, și îi dă indicații prețioase, de exemplu: „Nu acolo, prostea! Ia piciorul de pe betonieră, cretinul dracului! Toarnă acolo, tîmpitule, că se întărește, ce stai și te uiți la mine ca proasta la penis?“. Recunosc că ultima remarcă m-a distrat destul de tare avînd în vedere că Șeful are un cap chel și suficient de sugestiv. Totuși, cantitatea de insulte și abuzuri pe care o încasează subalternul rămîne impresionantă, mai ales că omul pare să le accepte pe toate cu zîmbetul pe buze și nici cea mai mică urmă de ranchiună. Sau cel puțin asta credeam pînă cînd l-am văzut la un moment dat scoțîndu-și căștile și strigînd înapoi spre Șef: „Ce-ai zis, bre, de ciment? N-aud nimic, c-am astea băgate în urechi“.