Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

CNCD a decis: românii trebuie să înjure în mod egal de ambii părinţi

Zoom CNCD a decis: românii trebuie să înjure în mod egal de ambii părinţi

Sesizarea făcută săptămîna trecută de alianţa TATA şi-a atins scopul: Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis: românii vor fi obligaţi să înjure în mod egal de mamă şi de tată începînd cu luna octombrie. Nerespectarea acestei noi directive constituie infracţiune şi va fi pedepsită cu amenzi între 50 şi 250 de lei.

 

“Trebuia să facem acest lucru”, ne-a declarat Bogdan Drăghici, preşedintele TATA, “altfel nu aveam dreptul să ne mai privim dimineaţa în oglindă. Nu zic, şi scandalul ăla stupid cu Abecedarul care discriminează tăticii a fost mişto, dar înjurăturile erau de fapt cheia problemei.” De asemenea, Drăghici a adăugat că asociaţia TATA va sprijini din toate puterile noul proiect. Agenţi TATA sub acoperire vor fi infiltraţi prin baruri şi stadioane şi vor oferi pe loc premii în bani bărbaţilor surprinşi că înjură corect. 

Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, crede ca noua măsura poate fi acceptată rapid dacă există puţină bunăvoinţă: “Noi am prefera ca românii să folosească înjurături asexuate. De exemplu, CNCD încurajează exprimările de tip ceapa…, ceara… sau apraşteu'… tocmai pentru că nu necesită un părinte de un anumit sex. Am putea spune că sînt nişte înjurături politically correct”

În mod surprinzător, directiva a primit un sprijin puternic din partea  minorităţilor sexuale din România. Irina Niţă, directoare executivă Accept, s-a declarat entuziasmată de iniţiativă: “O, da, e un lucru perfect normal, la fel de normal ca şi dragostea între doi bărbaţi. Era şi cazul ca şi înjurăturile să nu mai facă diferenţa între cele două sexe, pentru că nu sexul contează, ci sentimentele. Dar am avea şi noi o mică rugăminte: să nu se mai insiste atît pe organele genitale masculine, pentru că surorile noastre lesbiene au nişte lipsuri la acest capitol şi se simt puse în inferioritate”.

Un comunicat al Academiei Române completează directiva CNCD după cum urmează: “Exprimările de tip “în puii mei!” devin strict interzise deoarece sînt mult prea penibile pentru a fi pomenite în public. Cine doreşte neaparat poate înjura astfel doar în baie, cu uşa închisă şi jaluzelele trase”

65 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia