Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Coabitarea s-a născut la sat

Zoom Coabitarea s-a născut la sat

„Eu sunt aici ca să fac 40 de milioane pentru firma lui Teo, altceva nu mă interesează!“, au auzit băieţii de la SRI într-o interceptare a convorbirilor telefonice ale lui Sorin Zaharcu, consilier pe probleme tehnice al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea. Iar „Teo“ este nimeni altul decât Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea şi şeful judeţean al PSD, omul care se mândreşte peste tot cu prietenia dintre el şi premierul Victor Ponta, precum şi cu strânsele legături pe care le are, câteodată, cu actualul şef al PDL Tulcea, primarul Constantin Hogea. Evident, interceptarea nu este încă publică, cum la fel de evident este faptul că, până în momentul în care dosarul va fi împins pe masa negocierilor, toată lumea va nega că ea ar fi existat vreodată. Firma, însă, există. Se numeşte Condor SRL, e din Babadag, ca şi preşedintele CJ Tulcea, şi are la activ multiple contracte pe bani publici, directe sau în subcontractare. Problema, în acest moment, este de unde se vor scoate 40 de milioane de euro în următorii patru ani pentru a satisface foamea de bani a lui Horia Teodorescu, fiindcă Tulcea este, totuşi, unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării.

Înainte de a fi preşedinte de Consiliu Judeţean, Horia Teodorescu a fost deputat, iar asta i-a folosit pentru ca firma lui de construcţii să obţină frumoase contracte cu primării din judeţul pe care astăzi îl conduce (Beidaud, Cerna, Luncaviţa, Niculiţel, Baia, Babadag) şi să lucreze ca subcontractant în proiecte mai mari din chiar municipiul Tulcea. Aşa a şi apărut ideea de coabitare cu primarii PDL, căci dacă politica poate despărţi doi oameni, ba­nul public are, cu siguranţă, puterea de a-i apropia. Nici Compania Naţională de Investiţii, pe care colegii de partid o înjurau voios pe la televizor, nu-i este departe de suflet fostului deputat Horia Teodorescu, încredinţându-i două contracte a căror valoare totală depăşeşte 18 milioane de lei. În 2010, Condor SRL derula nu mai puţin de zece contracte pe bani publici, fără să le punem la socoteală pe cele în care firma juca doar rolul de mână de lucru.

În 2010, când a devenit preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, Horia Teodorescu şi-a propus să candideze şi să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean. Pentru asta era nevoie să detroneze un pedelist aflat în foarte bune relaţii cu Elena Udrea şi cu banii de la ministerul acesteia. N-a fost uşor, dar ar fi fost imposibil dacă nu ar fi avut şi sprijinul primarului PDL de Tulcea, Constantin Hogea, aflat astăzi la al treilea mandat. Amiciţia transpartinică, pe care la nivel naţional unii o numesc coabitare, a apărut firesc, în timp, pe marginea contractelor de lucrări. Numai că, spre deosebire de înţelegerea istorică dintre Băsescu şi Ponta, înţelegerea dintre cei doi baroneţi locali nu s-a lăsat cu documente scrise şi nici n-a fost negociată atât de lin. Practic, cel care a făcut primul pas a fost Hogea, care a început să strângă cu mânuţa-i hulpavă gura sacului cu bani, aşteptând, pentru a o deschide la loc, să dispară orice articol cu referire la declaraţia-i de avere din ziarul local controlat de Teodorescu.

După aia, restul a decurs mult mai lin, iar coabitarea a fost ridicată la rang de artă la alegerile locale din iunie, când Teodorescu a împins drept contracandidat al lui Hogea un senator cercetat de ANI şi declarat incompatibil în două instanţe, care n-avea nici o şansă să-l învingă pe fostul şi actualul primar. Scăpat de o grijă din partea asta, Constantin Hogea s-a putut dedica relaţiei sale prieteneşti cu rivalul politic şi şi-a îndemnat câţiva colegi de partid din judeţ să joace elegant de partea USL-ului, că n-o să le pară rău. Lucru ce s-a şi întâmplat, iar Horia Teodorescu a devenit preşedinte al CJ Tulcea, în timp ce Constantin Hogea a rămas primar al reşedinţei de judeţ, pe fondul unei prietenii bazate pe sentimentul atât de profund numit dragoste de bani publici.

Cum coabitarea trebuie să continue, primarul de Tulcea şi-a păstrat un as în mânecă şi şi-a anuţat prietenul de chestia asta. Aşa că, oricât şi-ar dori, Horia Teodorescu nu poate rupe înţelegerea verbală cu rivalul pedelist. Motivul nu e, oricum, unul mi­nor, ci are opt etaje, a costat în jur de 700.000 de euro şi se înal­ţă falnic în mijlocul Tulcei. Este, aţi ghicit, un bloc de locuinţe, care are şi două etaje pentru spaţii de birouri, care aparţine preşedintelui CJ, Horia Teodorescu. Numai că, dintr-un avânt antreprenorial, blocul nu a respectat întocmai autorizaţia de construcţie şi nu poate fi dat în folosinţă pentru că primarul Hogea nu vrea să-i elibereze actele necesare. Este, cum spuneam, asul lui din mânecă, pe care îl tot scoate şi-l flutură prin faţa ochilor îngroziţi de o posibilă demolare a investiţiei imo­biliare de fiecare dată când se simte ameninţat de presă, de ­oamenii USL-ului sau de cine ştie ce i se mai năzare lui. Când coabitarea scârţâie, Hogea mai scoate macheta blocului din sertar şi mai rade, în joacă, două-trei etaje. Băiat finuţ, Teodorescu se albeşte, înghite în sec şi revine la sentimente mai bune faţă de colegul său de administraţie locală.

Nu ştiu alţii cum sunt, da’ eu, unul, când văd cât de armonios merg lucrurile atunci când la mijloc stă o investiţie de sute de mii de euro, mai că-mi pare rău că familiile Ponta şi Băsescu nu se ocupă de construcţii, căci le-ar fi fost mai uşor să se şantajeze, pardon, să coabiteze.

Publicat în Caţavencii, nr. 51, 27 decembrie 2012

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint