Odată cu anunțata expoziție a colecției Darius Vâlcov, doamna procuror Laura Codruța Kövesi își dezvăluie preocupări artistice pe care nu i le-am fi bănuit. Propensiuni secrete, cum ar zice Pavel Șușară, grație cărora va lovi doi iepuri dintr-un foc. Va mai adăuga două-trei procente la zestrea de încredere a populației în DNA și ea însăși va căpăta un nimb de protectoare a artelor plastice universale, prezentînd colecția de tablouri confiscate de la dl Darius Vâlcov: „Pablo Picasso, Regele, gravură descoperită într-un seif”; „Nicolae Grigorescu, Car cu boi, ulei pe pînză, dosit în spatele unui perete de rigips”; „Andy Warhol, Victor Hugo, desen pe hîrtie, disimulat sub un pat de două persoane”; „Autor neidentificat, femeie dezbrăcată, ascunsă într-un șifonier”.
La vernisaj ar putea lua cuvîntul și acad. Răzvan Theodorescu pentru a elogia inspirația tinerilor politicieni autohtoni care, urmînd exemplul rafinat al fostului premier Adrian Năstase, investesc în artă. Chiar dacă, așa cum s-a dovedit, va sublinia graseiat fostul ministru al Culturii, aceste investiții prezintă anumite riscuri. Ar fi regretabil dacă marele absent va fi colecționarul însuși. Să sperăm că, în schimbul unor noi confesiuni la DNA, Darius Vâlcov va fi adus la eveniment. Dacă nu, am sugera iubitorilor de frumos din poliție să înființeze un proiect de reinserție socială prin artă a arestaților preventiv.
N-ar trebui să lipsească de aici dl Marian Vanghelie, pentru a vorbi despre colecția sa de tablouri și despre investițiile sale în ceasuri de firmă, ca mijloace inefabile de metamorfozare a șpăgii. Ar trebui neapărat invitat fostul protector al artelor Adrian Năstase, să ia cuvîntul despre funcția consolatoare a unei pinacoteci, în vremuri de detenție, la fel cum dna Elena Udrea ar putea conferenția despre funcția artistică a vestimentației de firmă și despre catharsis-ul achizițiilor funciare.
După ANI de muncă, ar merita și dl Horia Georgescu cîteva momente de relaxare la acest vernisaj, unde ar putea vorbi despre incompatibilitatea artei cu meandrele contingentului, întrebuințînd ca exemplu încercarea sa de a-l feri pe actorul Mircea Diaconu de tentațiile futile ale unei cariere de europarlamentar.
Întorcîndu-ne însă la autorul involuntar al acestei expoziții, colecționarul Darius Vâlcov, n-ar trebui oare ca alături de el să fie măcar citate persoanele fizice și juridice care i-au furnizat fondurile, ca să nu zicem vulgar „banii”, cu care fostul primar de Slatina a achiziționat cele peste o sută de lucrări de artă? Colecția domniei sale ar trebui, deci, să eternizeze și numele firmelor care au contribuit financiar la edificarea acestei colecții, precum și pe cel al lui Bercea Mondial, primul mare finanțator al acestei memorabile metamorfozări a șpăgii în artă.
„Autor neidentificat, femeie dezbrăcată, ascunsă într-un șifonier”.epic