Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Comisia de la Veneția, între ultimul Mesia și Baba Yaga

Zoom Comisia de la Veneția, între ultimul Mesia și Baba Yaga

Există locul ăla comun numit Înalta Poartă. Când nu mai știe ce argument să arunce într-o discuție, o parte (nu mereu aceeași) începe să vorbească despre obiceiul slugarnic al românului de a se închina la Înalta Poartă. Sau de a merge acolo cu peșcheș, pentru a obține mazilirea altera pars. Fără audiatur.

Asta auzim de fiecare dată când o dispută internă este arbitrată (ca urmare sau nu a unei pâri) de către vreun organism extern căruia ne-am afiliat de bunăvoie. În Uniunea Europeană am intrat de bunăvoie, nu ne-a silit nimeni, ba chiar ne-am cam târât și am cam negociat integrarea în genunchi, de ne ustură și acum. Dar noi am vrut. Poate mai ales ca să scăpăm de vize, să putem umbla și munci liberi în Europa, poate din multiple alte motive. Acum există și nenumărate momente când nu ne mai place că suntem membri ai UE, mai ales când, ca unor copii obraznici ce suntem, ne mai sunt lungite urechile. Uniunea Europeană și instituțiile sale nu sunt infailibile, nu este o blasfemie să ai alte păreri, nu te trăsnește nici un zeu dacă ai o opinie contrară. Dar nu ar fi rău să ascultăm și ce ne spun instituțiile UE sau cele afiliate, pentru că nici noi, ca națiune, nu suntem infailibili. Nici pe departe.

Dar, înainte de a ne enerva

sau de a ne entuziasma în fața unei opinii sau recomandări ale unei instituții de sorginte europeană, ar fi mult mai bine să știm cine este ea și cu ce se ocupă.

Până la a ajunge la ce doare zilele astea, respectiv Comisia de la Veneția, să lămurim, mai întâi, rolul altor instituții. Căci este important.

În primul rând, Consiliul Europei: este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene, precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene.

În al doilea rând, Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din liderii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European, actualmente Donald Tusk.

Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, acesta este învestit, în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu definirea „direcțiilor și priorităților politicilor generale” ale Uniunii. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolvă crizele), acționând ca o președinție colectivă a UE.

În al treilea rând, Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este un organism parte a legislativului Uniunii Europene (UE) reprezentând guvernele statelor membre, celălalt organism este Parlamentul European. Consiliul este compus, în diferite componențe, din 28 de miniștri naționali (unul din fiecare stat). Componența exactă depinde de domeniile în discuție – de exemplu, atunci când se discută politici referitoare la agricultură, Consiliul este format din cei 28 de miniștri care au în portofoliu și domeniul agriculturii. Președinția Consiliului este rotativă între fiecare stat membru și mandatul fiecărei președinții durează șase luni, mandat care este deținut de ministerul relevant pentru fiecare întâlnire în parte.

Buun, acum, că măcar

am enumerat și descris pe scurt cele trei consilii cu nume atât de asemănătoare, să spunem că, anul viitor, România va prelua, timp de șase luni, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Că acum câteva luni se zvonise că Iohannis nu ar mai vrea să candideze la prezidențiale pentru că ar vâna postul lui Tusk la președinția Consiliului European.

În fine, în subordinea Consiliului Europei, care se ocupă, în principal, cu drepturile omului și tot ceea ce le înconjoară din punct de vedere juridic, se află Comisia de la Veneția. Titulatura oficială a Comisiei de la Veneția este “Comisia europeană pentru democrație prin intermediul legii” și ea are sediul la Strasbourg, iar la Veneția are un jilț simbolic.

Mai știm că membrii Comisiei de la Veneția sunt specialiști reputați în drept, asupra cărora nu planează nici o suspiciune profesională sau de altă natură. “Domeniul specific de acțiune al Comisiei trebuie să fie garanțiile oferite de lege în serviciul democrației.” Drepturile omului și democrația sunt destinația Comisiei de la Veneția, legile sunt doar vehiculul.

În funcție de interesele de moment,

Comisia de la Veneția este plină de genii sau, în caz contrar, de nepricepuți. Cotidianul Adevărul încearcă să ne spună zilele acestea, când pare că PSD a luat una peste ochi, că în Comisia de la Veneția sunt numai reprezentanți ai unor democrații străvechi și ai unor sisteme de drept consolidate în secole. Astfel, ziariștii de la Adevărul nu-i văd în Comisia de la Veneția decât pe membrii din Franța, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Suedia. Mai mult, pentru a da greutate actualelor decizii ale Comisiei, Adevărul ne spune că România ar avea doi membri: infamul Tudorel Toader și eroicul Bogdan Aurescu. Din păcate, informația este falsă. România, ca toate țările, are doar un membru în Comisia de la Veneția. Un membru și un membru supleant. Membru deplin este Tudorel Toader, membru supleant, fără drept de a participa la decizii și de a vota, este Bogdan Aurescu. Oricum, nici un membru al Comisiei de la Veneția nu votează și nu participă la luarea deciziilor în ceea ce privește recomandările făcute țării care l-a desemnat ca membru al Comisiei.

Dacă raportul Comisiei de la Veneția

ar fi fost favorabil propunerilor PSD de modificare a Codului Penal, atunci, brusc, Adevărul ar fi descoperit că în Comisia de la Veneția sunt membri și Albania, Algeria, Azerbaidjan, Chile, Costa Rica, Kazahstan, Kîrgîzstan, Maroc, Peru, Rusia, Serbia, Turcia sau Tunisia. Numai țări cu democrații consolidate, una mai consolidată ca alta, una mai perfectă constituțional decât cealaltă. Dar să nu le spulberăm visele umede celor de la Adevărul. La primul “derapaj” al Comisiei de la linia dreaptă a #rezistenței, îi vor scoate pe ochi acești membri.

Mai știm că recomandările

Comisiei de la Veneția sunt consultative. Dar știm, în aceeași măsură, că nu e bine să le ignori cu nesimțire, mai ales când toată nomenclatura europeană se află în campanie electorală.

1.597 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta