La sfârșitul lunii martie 2015, după ce pe 19 februarie susținuse un concert la Moscova, Goran Bregovic cânta în Crimeea, la Sevastopol, alături de formația sa, Wedding and Funeral Band.
Pe 16 mai 2015, Goran Bregovic ar fi trebuit să concerteze în Kiev, iar pe 26, 27 și 28 mai 2015 urma să susțină concerte în Zaporojie, Dnipropetrovsk (din 2016, Dnipro) și Harkov. Toate aceste concerte au fost anulate, însă, încă de la începutul lunii aprilie 2015, ca urmare a reacțiilor din media ucraineană și din mediul politic de la Kiev. Cei care au decis anularea concertelor lui Bregovic în Ucraina au fost responsabilii companiei Kvartal Concert, aceeași care organizase și concertul din Crimeea, de la Sevastopol.
De altfel, într-un interviu dat săptămâna trecută publicației Le Monde, Goran Bregovic spune despre acel moment: „A fost un concert care a fost legat de turneul ucrainean, organizat de aceeași agenție“ ().
Kvartal Concert este o companie înființată în 2009, ca parte a grupului media construit în jurul companiei-mamă, Kvartal 95, înființată în 2003. Acționarul majoritar al Kvartal 95 a fost, de la început, Volodimir Zelenski. La începutul anului 2019, înainte de alegerile prezidențiale din martie-aprilie, Volodimir Zelenski și-a vândut toate participațiunile din firmele în care era acționar familiei lui Serghei Șefir, vechi prieten și partener de afaceri al lui Zelenski. În acel moment, viitorul președinte al Ucrainei încă mai deținea 18,75% din Kvartal Concert.
Organizatori de concerte, primii oameni în statul ucrainean
După câștigarea alegerilor de către Volodimir Zelenski, Serghei Șefir a fost numit prim-consilier al președintelui Ucrainei. Un alt acționar al Kvartal 95 și Kvartal Concert, Serghei Trofimov, a fost numit prim-adjunct al șefului Administrației Prezidențiale. Maxim Tkacenko, și el acționar al Kvartal Concert și director general al companiei din 2013 până în 2019, a ajuns vicepreședinte al partidului lui Zelensky, șeful deputaților partidului Servitorul Poporului din Rada ucraineană, vicepreședinte al comisiei parlamentare pentru drepturile omului, dezocuparea și reintegrarea teritoriilor ocupate temporar, consilier al Secretarului Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare pe probleme de reintegrare şi restaurare a Donbasului.
Kvartal Concert a mai organizat, între 2014 și până astăzi, concerte ale unor artiști care au cântat și în Crimeea și, ulterior, au cântat în Ucraina fără probleme. Un astfel de caz este cel al cântăreței rusoaice Zivert, care a provocat și o interpelare parlamentară în Rada ucraineană.
De altfel, în august 2014, atunci când Ucraina se pregătea să întocmească o listă cu 500 de persoane din mediul artistic cărora să le fie interzis accesul în țară, Volodimir Zelenski a reacționat dur pe pagina sa de Facebook, cerând demisia ministrului Culturii de la acea vreme. Ulterior, după ce Zelenski s-a implicat în politică, postarea de pe Facebook a fost ștearsă, cum a dispărut și articolul de presă care relata episodul. Din fericire, există web.archive.org, o memorie a Internetului care a arhivat povestea.
Val de fake news în presa din Moldova și din România
Pe 20 august o știre a făcut înconjurul publicațiilor din România. 20 august fiind duminică, știrea a explodat de-abia luni, 21 august, ocupând timpi generoși la toate televiziunile de știri: lui Goran Bregovic i s-a interzis accesul în Moldova, unde urma să cânte la festivalul Gustar. Știrea a fost amplificată și de faptul că, deși autoritățile din Moldova l-au interzis pe Bregovic, acesta urmează să cânte în România, pe 2 septembrie, în localitatea tulceană Jurilovca.
Prima știre falsă este aceea că Goran Bregovic ar fi fost întors de pe aeroportul din Chișinău, așa cum titrează HotNews: „Goran Bregovic nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Artistul a fost întors pe Aeroportul din Chişinău“. Informația celor de la HotNews și a altora din presa românească provine, însă, din presa din Moldova, una dintre sursele inițiale fiind deschide.md. Așa ne dăm seama că cei care au lansat primii informația că Goran Bregovic ar fi fost întors de pe aeroportul din Chișinău au fost chiar organizatorii festivalului Gustar, unde urma să cânte artistul, pe contul lor da Facebook: „Dragi prieteni ai Gustarului, Ne pare rău să vă anunțăm că trupa Goran Bregovic nu va putea fi prezentă la concertul planificat în această seară, din motive care nu țin de organizatorii festivalului sau de artiști. Din păcate, nu le-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, deja fiind aterizați pe Aeroportul Internațional Chișinău
În realitate, așa cum a demonstrat Europa Liberă, Goran Bregovic nu a ajuns la Chișinău, după ce doi dintre membrii trupei sale nu au fost lăsați să treacă granița Republicii Moldova .
De altfel, este o obișnuință ca Goran Bregovic să nu călătorească decât foarte rar împreună cu tot restul Wedding and Funeral Band. Componența multinațională a formației face ca membrii band-ului să vină din diverse părți ale Balcanilor, cu avioane diferite, mai ales atunci când nu au concerte planificate la intervale scurte de timp.
Goran Bregovic nu are interdicție de a intra în Polonia și nici în Ucraina
Atunci când a anunțat că lui Bregovic i s-a interzis accesul în Republica Moldova, presa de la Chișinău a afirmat și că acesta ar avea interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei și al Poloniei. Această informație a fost preluată de către presa din România fără nici cea mai mică verificare și diseminată public. În acest moment, comentatorii de pe Internet care cer ca Goran Bregovic să nu fie lăsat să concerteze la Jurilovca folosesc argumentul că acesta este interzis în Ucraina și Polonia.
În 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, Ministerul Culturii și Politicii Informațiilor de la Kiev a anunțat alcătuirea unei liste negre cu artiști străini (în marea lor majoritate ruși) care constituie o amenințare la adresa securității Ucrainei și cărora nu li se permite accesul pe teritoriul Ucrainei. Lista a conținut, la început, 47 de nume, apoi 180, și tot așa. Numărul artiștilor străini cărora li se interzice accesul în Ucraina a variat de-a lungul timpului, în acest moment aflându-se pe această listă 212 persoane.
Cele mai cunoscute persoane cărora le este interzis accesul în Ucraina sunt: Gérard Depardieu, Steven Seagal, actorul italian Michele Placido și Fred Durst, frontman-ul trupei americane Limp Bizkit. Pe lângă ei se mai află pe lista neagră o sumedenie de actori, regizori și cântăreți ruși.
Ultima actualizare a listei a avut loc pe date de 31 iulie 2023, iar Goran Bregovic nu se află pe această listă.
În ciuda faptului că, în aprilie 2015, miniștrii ucraineni de Externe și al Culturii au afirmat că lui Goran Bregovic i s-a putea interzice accesul pe teritoriul Ucrainei, nu există nici o dovadă că acest lucru s-ar fi întâmplat sau că numele lui ar fi figurat vreodată pe lista neagră a Ministerului Culturii de la Kiev. Pe 20 august, atunci când presa din Moldova și România a pretins că Goran Bregovic are interdicție de a intra în Ucraina, acest lucru nu era adevărat.
Răspunsul Ambasadei Ucrainei la București la întrebarea „Are Goran Bregovic interdicție de a intra în Ucraina?“ a fost următorul: „bună ziua. Cu această întrebare ar trebui să contactați paznicii. Ei se ocupă de această problemă. Ambasada nu deține astfel de informații“ („good afternoon. With this question, you should contact the guards. They are dealing with this issue. The embassy does not have such information“).
A doua parte a afirmației care venea să întărească decizia Moldovei de a-i interzice lui Goran Bregovic să intre în țară se referă la faptul că artistului i-ar fi interzis accesul în Polonia.
Până în acest moment, Ambasada Poloniei la București nu a formulat nici un răspuns la întrebarea dacă Goran Bregovic are interdicție de a intra în Polonia. Ministerul de Externe polonez ne-a trimis la Ministerul de Interne, iar Ministerul de Interne ne-a direcționat către Anna Michalska, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră din Polonia. De joi, 24 august, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră poloneze nu a răspuns solicitării de informații.
Însă, conform agenților lui Goran Bregovic, artistul nu are nici o interdicție de a intra în Polonia. Mai mult, acesta a susținut numeroase concerte în Polonia în ultimii ani, cel mai recent având loc pe 29 iunie 2022, la Szczecin, alături de filarmonica din localitate. Goran Bregovic a mai cântat în Polonia din 2015 încoace alături de Kayah (ultima dată în octombrie 2021 la Varșovia) și a susținut concerte aproape în fiecare an în această perioadă. În 2015, unul dintre concertele pe care Bregovic le avea programate în Polonia a fost anulat, după concertul său de la Sevastopol, dar nu i s-a interzis accesul în țară.
Are sau nu Goran Bregovic interdicție de a intra în Moldova încă din 2022?
După un comunicat inițial al Poliției de Frontieră din Moldova în care se dădea de înțeles că Bregovic ar fi fost întors de la aeroport și că există o interdicție pentru acesta de a intra în Republica Moldova încă din 2022, au existat mai multe încercări de clarificare din partea autorităților de la Chișinău. Nimeni, însă, nu a explicat și nici nu a prezentat sau citat un act prin care lui Bregovic să-i fie interzisă, nominal, intrarea în Moldova. Pentru că acest act nu există, cel puțin nu unul emis până la data de 20 august 2023.
De altfel, Republica Moldova emite și a emis puține documente prin care interzice accesul nominal al unor persoane pe teritoriul său. Deciziile de acest fel sunt comunicate, în general, la frontieră, în momentul în care respectivii cetățeni care se încadrează în diverse categorii de cetățeni cărora li se interzice accesul în țară ajung să-și prezinte documentele.
În cazul lui Goran Bregovic și al band-ului său s-a invocat faptul că celebrul cântăreț cu cetățenie sîrbă și franceză ar fi un susținător al invadării Ucrainei de către Rusia, un susținător al politicilor lui Putin, susținător al războiului.
Până acum, deși aceste afirmații au umplut spațiul public românesc, nu a adus nimeni nici măcar o singură dovadă, nici o declarație dată de Goran Bregovic prin care acesta să susțină vreun război, să sprijine politicile expansioniste ale lui Putin sau să arate susținere pentru invadarea Ucrainei.
Singura declarație care i se impută lui Goran Bregovic este aceasta: „În Balcani am simțit mereu măreția care vine din Est, dinspre Rusia“. Doar că această afirmație nu-i aparține lui Goran Bregovic. Pe 23 martie 2015, într-o conferință de presă ținută în Crimeea, înainte de concertul său de la Sevastopol, Goran Bregovic a declarat: „Cel puțin noi, în Balcani, avem o percepție puternică a acestei culturi mari, uriașe, care vine înspre noi dinspre est“. Traducătoarea de limba rusă a adăugat cuvântul „Rusia“, iar presa ucraineană care a preluat ulterior declarația a transformat-o, introducând și măreția sau grandoarea Rusiei în frază, deși nu este vorba despre așa ceva. Cei care doresc să vadă declarația originală o
găsesc aici, la minutul 24.00.
Cu excepția faptului că a susținut un concert în Crimeea în martie 2015, concert organizat de o companie din Ucraina, și că a mai susținut concerte în Rusia până în februarie 2021, nu există vreo dovadă că Goran Bregovic ar susține în vreun fel invadarea Ucrainei sau războiul. De altfel, în interviul din Le Monde, artistul declară: „Sunt din Sarajevo, sunt traumatizat de război, nu pot fi în favoarea vreunui război sau a vreunei agresiuni“.
Goran Bregovic concertează constant în mai multe țări ale Uniunii Europene, inclusiv, așa cum am amintit, Polonia. Nici una dintre aceste țări nu i-a interzis accesul și nu l-a supus vreunei sancțiuni pentru că a concertat în 2015 în Crimeea sau pentru că ar fi concertat la Moscova. În România, Goran Bregovic susține două-trei concerte anual. În 2023 a cântat deja la Bistrița și urmează să cânte la Jurilovca pe 2 septembrie și la București în octombrie.
În Republica Moldova, Goran Bregovic mai are planificat un concert în luna octombrie, în cadrul unui festival care trebuia să aibă loc în luna mai, dar a fost amânat.
Fronda moldovenilor de la Zdob și Zdub
Zdob și Zdub este o trupă din Republica Moldova care concertează frecvent în România.
Pe 20 august 2023, Zdob și Zdub a închis festivalul de la Enisala, județul Tulcea. În aceeași zi, cu câteva ore înainte, se anunțase că lui Bregovic și trupei sale li s-a interzis accesul în Moldova.
Deși Zdob și Zdub nu cântă, de obicei, decât melodiile lor, fără a face cover-uri, de data asta au făcut o excepție. Așa se face că spre finalul show-ului au cântat melodia „Kalașnikov“, a lui Goran Bregovic, o melodie pe care inclusiv autoritățile din Moldova o consideră războinică. De fapt, „Kalașnikov“ a fost scrisă pentru filmul Underground al lui Emir Kusturica și este departe de a fi o melodie războinică. Însuși autorul său spune despre „Kalașnikov“ că „de fapt este o melodie ironică ce își bate joc de oamenii cărora le place să umble cu arme“.
Găsiți un fragment din „Kalașnikov“ interpretat de Zdob și Zdub la Enisala în video-ul următor, la minutul 4.13.
Este greu de spus de ce
Goran Bregovic a devenit, brusc, ținta urii internauților români, care au luat de bune minciunile publicate în presa din Moldova și perpetuate în presa din România, care a înghițit totul pe nemestecate și neverificate. Pe același model, oricine poate fi declarat putinist, susținător al războiului și al invaziei din Ucraina fără a exista vreo dovadă care să susțină afirmațiile.
Conform ultimelor informații oficiale disponibile, România este o țară independentă, membră a UE, care-și ia singură deciziile și își stabilește singură politica internă și externă. Faptul că regimul Maiei Sandu de la Chișinău ia anumite decizii care nu pot fi susținute de dovezi nu ar trebui să influențeze politicile României și sperăm că nici nu o vor face. Cu atât mai mult cu cât nici măcar Ucraina nu i-a interzis lui Goran Bregovic accesul pe teritoriul său.
Deschide.md este un site sponsorizat de guvernul Romaniei… Nu este asa de influent in RM ca televiziunile magnatului bitcoin Ceaika si alte personalitati rusofile dar ma rog…. Lucreaza nepotii generalilor nostri… Lucreaza….