Conu’ Paleologu purta, vara, sandale romane, fără ciorapi. Celor pe care-i vedea că umblă cu ciorapi la astfel de sandale nu le spunea nimic direct, dar nu se putea abține și făcea o incursiune prin moda strămoșilor noștri care nu confundau, ca mitocanii de azi, eleganța cu ciorapii.
Și cum explica el, la o masă din grădina restaurantului Uniunii Scriitorilor, cum stătea treaba cu eleganța romanilor, se apleacă cineva la urechea lui și-i șoptește ceva. La altă masă, în spatele Conului Alecu, apăruse un scriitor important mai mult prin funcția lui de la Consiliul Culturii, care avea sandale din curele împletite și niște ciorapi de culoarea bostanului. Conu’ Alecu se foiește nițel pe scaun și-i lasă în pace pe romani, cu sandalele lor cu tot. Admite, brusc, că existau și persoane cu pielea sensibilă, care se fereau de bătături și de bășici protejîndu-se cu ciorapi. Ăsta de lîngă el îi mai șoptește ceva, despre originile rurale ale scriitorului de la Consiliul Culturii. Paleologu se scarpină la ceafă, dar nu întoarce capul. Ca s-o dreagă, zice că țăranii, cînd își cumpărau prima pereche de pantofi, făceau bătături, că nu erau învățați cu încălțămintea, așa că era normal să-și asorteze și sandalele cu ciorapi.
