CORINA BĂCANU CĂLĂRAȘU: „Prefer lumea Internetului, care este un fel de Ferentari cînd ieși din bulă – și lumea mică reală, care este fix așa cum vreau eu să fie“

E o voce de radio, din fiecare dimineață. Dar asta vine după o lungă și dură alergătură prin viață, așa cum pățesc mai toate broscuțele cu gura mare. Exagerez, are o gură de invidiat. 

Florin Iaru: Cum ai ajuns influenceriță?

Corina Băcanu Călărașu: Am ajuns „influenceriță“ cînd, la petrecerea de Crăciun din 2014, patronașul unei agenții de publicitate m-a dat afară. Sătulă cumva de advertising, unde prestam în cîmpul muncii încă din anul 2000, am luat o pauză de șase luni, stînd în cîrca iubitului de atunci, soțului de acum, pînă cînd am trecut peste silă și m-am reangajat. Dar în timpul ăsta de șase luni am descoperit scrisul pe Facebook și, cred, la vreo doi ani de atunci, a venit primul brand la mine și mi-a zis: ia aci 200 de euro, promovează-mi și mie chestiile astea.

F.I.: De unde-ți vine otrava din ironiile politice? Ai pus vreodată frînă părerilor?

C.B.C.: Nu ai cum să te gîndești la clasa politică decît cu dezgust. De asta încerc să îmbrac această scîrbă cu ironie, ca să fie digerabilă, citibilă, acceptată de ochiul oamenilor. Pentru că, dacă scîrba nu este ambalată în ironie, scîrba mea, cu scîrba ta, cu scîrba cititorului se vor transforma într-o anarhie scîrboasă aruncată în ventilator și atît. Părerile exprimate plat nu ating. Pentru că nu au nimic extra de oferit și nu ajung nicăieri. Da, îmi pun frînă non-stop. Merg cu frîna de mînă trasă. Scriu 10%, tac 90%. De asta iau pauze dese uneori de la social media, obosesc să tac.

F.I.: E greu sau ușor să fii femeie de succes în România de azi? Dar în România începuturilor celebrității tale?

C.B.C.: Muncesc de la 19 ani, am avut zile în advertising, în perioada de juniorat, cînd ajungeam acasă doar să fac un duș și să îmi schimb hainele. Apoi, la 39 de ani, am făcut un copil pe care eu și soțul meu l-am crescut singuri. Nu e un motiv de laudă, felicit femeile care au ajutor, doar că pentru noi a fost complicat. În România putem vorbi despre două tipuri de succes: calea pe care am apucat eu, aia în care tu ca femeie poți rămîne relevantă și după 50 de ani, că nu ți-ai bazat cariera pe aspect, și aia ușoară, aia în care poți bubui „pă“ popularitate și „pă“ bani cam zece ani. După care oamenii se plictisesc, că apare mereu una mai jmekeră și mai tînără decît tine, care citește mai frumos eticheta unei creme și are pielea de pe umăr mai strălucitoare și mai întinsă.

F.I.: Ai întotdeauna pe nas niște ochelari groși. În urmă cu șapte ani, pe cînd făceai poze de nuntă, nu îi aveai. Ai reușit să deslușești cine ți-e soțul?

C.B.C.: Ha-ha, port ochelari de la 3 ani, la 10 am suferit o operație de strabism și hipermetropie, la 40 am devenit chioampă la loc. Asta e viața. Cică de problemele la ochi nu scapi niciodată, ele revin mai devreme sau mai tîrziu. La nuntă vedeam încă bine și am avut privire de vultur vigilent încă de cînd mi-am cunoscut soțul, în 2014. Doi ani am locuit împreună într-o garsonieră. Ăsta a fost testul relației noastre. După doi ani m-a cerut, fără să se pună în genunchi, după trei ne-am căsătorit. Dacă nu îl deslușesc, îl pipăi și îl recunosc. Are niște calități omul, doar nu crezi că mă măritam cu oricine. Ha-ha. Pe soțul meu îl recunosc oriunde. El e bărbatul care m-a susținut mereu și el a fost chiar primul care mi-a zis că voi deveni cunoscută. Era să zic „celebră“, dar mi se pare un termen ciudat legat de mine. Dacă aș mai avea 100 de vieți, tot pe el l-aș „recunoaște“.

F.I.: Multă lume se leagă de înfățișarea ta. Cît de artificială e – așa cum te acuză lumea?

C.B.C.: Treaba cu înfățișarea mea nu a fost o problemă pînă cînd META m-a obligat să scriu mai puțin și să fac content video mai mult. Cînd scrii, oamenii nu îți comentează aspectul, se concentrează pe idee. Încă sînt „sidefată“ cînd vorbesc despre, nu știu, Bolojan, de exemplu, și apare și comentariul „Unde îți faci buzele, te rog?“. Am fost mereu transparentă vizavi de procedurile non-invazive pe care le fac. Toată viața am trăit de pe urma creierului meu. Dezbatem oricînd idei. Iar la treaba asta cu înfățișarea sînt mereu dispusă să împărtășesc „secrete“ atîta timp cît mă simt în siguranță și nejudecată. Știu că oamenii sînt curioși ce „îmi fac la față“ și eu le răspund sincer. Pe pagina mea. Dacă cineva mă agasează cu „ce îmi fac la față“ îl bag în mizda pă-sii.

F.I.: Plec de la imaginea ta cover: „esti pa bani, jegoaso“. De ce ai lăsat-o pe frontispiciu?

C.B.C.: Pentru că asta înseamnă, mai nou, în România, să ai o voce a ta și să îți expui părerea fără menajamente. Am ajuns în situația în care „veceul Internetului“, cum a numit Lady Gaga rețelele de socializare, te acuză că primești bani pentru orice opinie. De cine ești acuzat? Fără a generaliza, există o tipologie: indivizi care dau share la icoane, rugăciuni, pisici, videouri cu Georgescu și Simion, content preluat de pe TikTok, care și-ar vinde și mamele pentru 200 de lei. Eu știu cum e să fii sărac. Mama a fost învățătoare și tata profesor de sport. Ai mei mi-au zis așa: dacă nu intri la o facultate de stat, noi nu avem cum să te ținem la privată. În primul an, cînd m-am angajat, am purtat o singură pereche de pantofi. De unde obsesia mea pentru pantofi. Și, cum eu am o obsesie pentru pantofi, că am fost sărmană, așa au alții obsesia că influencer-ii sînt plătiți pentru absolut ORICE. Asta și parțial din cauza industriei, adevărat, dar despre asta cu altă ocazie. Am păstrat poza aia acolo ca să îmi aducă aminte. Am păstrat-o pentru că eu sînt pentru alții ce era o pereche de pantofi scumpă pentru mine.

F.I.: Muncești dis-de-dimineață, pe cînd eu dorm dus. Cum e să te trezești cu noaptea-n cap? E adevărat proverbul că „Cine se scoală de dimineața e obosit toată ziua“?

C.B.C.: E greu și e cel mai chinuitor lucru pe care trebuie să îl fac. Să nu creadă lumea că sînt o fufă alintată. Copilul meu de 6 ani doarme la grădiniță. Iar la ora 18, cînd ajunge acasă, el ne ia, și pe mine, și pe taică-su, de buni. Și nu adoarme pînă la 23,30. Deci mă bag la somn la 12 cel mai devreme. Mă trezesc la 4 pentru că eu nu sînt o persoană matinală și trebuie să las timp creierului să se dezmorțească. În plus, trebuie să mă machiez, să fac lucruri în plus față de colegii mei bărbați. Dar știi vorba aia din bătrîni, „Să nu-l mîniem pe Dumnezeu“? Nu vreau să mă plîng de treaba asta pentru că sînt femei care au job-uri mult mai grele decît al meu și care se trezesc odată cu mine. Eu mai am de muncă și acasă, dar mai reușesc să fur o oră de somn. Alții muncesc pe brînci 12 ore. Sîntem obosiți, dar fericiți, cum zice un cîntec celebru.

F.I.: Cum e lumea din jurul tău (prieteni, rude cunoscuți)?

C.B.C.: Lumea din jurul meu a rămas foarte puțină. Am extrem de puțini prieteni și în lumea reală mă învîrt într-un cerc foarte strîmt. E alegerea mea, am făcut curat printre „prieteni și cunoștințe“. Așadar lumea mea e formată din oameni buni. Prefer lumea mare a Internetului care este un fel de Ferentari cînd ieși din bulă – și lumea mică reală care este fix așa cum vreau eu să fie, doar cu oameni extraordinari.

F.I.: Opiniile tale politice au umor. Ai încercat și masca seriozității tragice?

C.B.C.: Politica poate fi digerabilă doar cu umor. Altfel sînt ca orice analizd(ă) din ăsta de își freacă dosul de canapelele televiziunilor dîndu-și o importanță penibilă. Încerc să evit ridicolul.

Sînt două subiecte pe care nu pot mula umorul: violența domestică și abuzul/maltratarea copiilor, bătrînilor sau a animalelor. Dar au fost și momente cînd nu am apelat la umor. Pentru că situațiile erau oarecum dificile. Dar în rest, dacă ei își bat joc de noi, noi de ce să nu ne batem p@@la de ei?

F.I.: Ce relații ai cu feminismul radical și ce crezi tu că este sau ar trebui să fie feminismul?

C.B.C.: Ciudat, asta e cea mai dificilă întrebare. Orice răspuns aș da aici, nu e bun, cineva se va simți ofensat și mă va acuza că sufăr de „misoginie internalizată“. Nu am nici o relație cu nimic radical, nu mai știu ce este sau ar trebui să fie feminismul și orice aș răspunde, de undeva va apărea o „m@@@ie“. Așa că pas!

F.I.: Unde te vezi / ne vezi în 2028?

C.B.C.: Habar n-am.

F.I.: Care e cel mai penibil moment din viața ta?

C.B.C.: Prea multe. Însă cel mai recent a fost cînd am fost prezentată unui grup de oameni în felul următor: „Dragilor, ea este persoana al cărei fan sînt, îmi place cum scrie, este deșteaptă, are umor, o știți sigur de pe net, nu ai cum să nu o cunoști pe Carmen“.