Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Corneliu Vadim Tudor, bănuit de prieteni că are un partid imaginar

Zoom Corneliu Vadim Tudor, bănuit de prieteni că are un partid imaginar

Stupoare în rândul prietenilor lui Vadim Tudor, după ce europarlamentarul s-a plâns că a fost înlăturat de la conducerea partidului său. Apropiații Tribunului spun că, brusc, acesta a început să vorbească despre un partid misterios, în fruntea căruia se afla și care acum are peste 50% încredere, deoarece n-a fost niciodată la putere și nu este corupt. ”Din câte ne-a mai povestit, se pare că partidul ăsta imaginar pe care-l conducea până deunăzi e unul naționalist, socialist și patriot, alcătuit din oameni de cultură, dar și din lepre, pe care o să le izgonească imediat ce revine în fruntea lui”, a declarat un vechi prieten al lui Vadim.

Apropiații europarlamentarului știu însă că au numai motive de îngrijorare pentru starea lui de sănătate. ”Dacă partidul ar fi existat cu adevărat, am fi auzit și noi de el. Ar fi participat la alegerile de anul trecut, ar fi luat probabil 3-4 procente, ca orice partid minor și retrograd care se respectă. Dar nu. Am și dat o căutare pe Google și n-am găsit nimic. Pare doar o halucinație extrem de elaborată a prietenului nostru, care nu e la prima ispravă. În plus, care-i treaba cu acel misterios domn Sergiu din Piatra Neamț, cu care spune că se luptă pentru conducerea formațiunii politice? Înclin să cred că nici domnul Sergiu nu există. Sincer, pare un nume inventat”, mărturisește același prieten al lui Vadim.

Nu este prima dată când Corneliu Vadim Tudor vorbește în public despre persoane, popoare sau rase umane care nu există. În urmă cu cinci ani, el a lansat o adevărată cruciadă împotriva unui popor imaginar, vecin României, despre care susținea că vrea să ne răpească județul Vâlcea, așa cum a mai făcut-o de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Ca să fie mai convingător, Vadim le-a arătat atunci persoanelor interesate și o fotografie cu județul Vâlcea care dovedea clar, dacă mai era nevoie, că vecinii noștri imaginari vor să ne-o ia.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia