Cînd am auzit că s-a dus Costi Rogozanu profesor de gimnaziu la țară, am crezut că o să stea acolo vreun an și se întoarce. Nu numai că nu s-a întors, dar nici măcar nu-i e dor de București; a ajuns profesor la liceu și ia parte la dezbaterile din comună. Altfel, e tot de stînga – nu stînga-caviar, asta e limpede –, scrie la ziar ca și pînă acum și a remarcat că dezbaterile din cîrciuma locală „La Foiosu“ au un nivel mult mai ridicat decît cele din Parlament.
Cristian Teodorescu: Ce părere ai, să se scoată istoria și geografia la liceu, pe alese și pe clase?
Costi Rogozanu: Cu istoria au făcut-o lată împărțind-o în „submaterii“, istoria Holocaustului, istoria comunismului etc. Istoria trebuie făcută bine și obligatoriu cu tot cu Holocaust, comunism, istoria romilor, istoria minorităților sexuale în diverse perioade etc. Adăugînd ore materiei principale, nu împărțind-o în tot soiul de ramuri. Cînd intervii semidoct, faci ravagii, cum a făcut-o și doamna Deca: a văzut că se ridică neofascismul și a zis „hai să facem istoria comunismului“. Nu i-a spus nimeni că acei răi comuniști au luptat împotriva nazismului. Copiii trebuie să înțeleagă foarte bine contextele, poate mai bine decît părinții lor, de exemplu că o alianță între comuniști și Vest a învins nazismul, cu care România era aliată și după care unii sînt nostalgici și acum, se pare. Apoi, pui de pomană istoria Holocaustului separat dacă, în același timp, ai tolerat prin facultățile de Istorie tot felul de extreme-dreapta fără perdea – ăia care ies din astfel de facultăți vor preda obiectul tot în spirit antisemit. Dezbaterea însă e ca de obicei pe lîngă obiect – mie îmi place ideea că elevii ar putea fi mai puțini la clasă și că-și pot alege zone de interes. Pericolul e ca această parte bună să se risipească și să rămînă ce vor asociațiile de părinți: să facem din unele școli publice laboratoare de meditații precum cele particulare. Or, ideea e că chiar cred într-un pachet consistent de cultură generală variată, oricît de specializat ai fi (sau te-ai dori, sau te-ar dori părinții) la 16 ani. Aparent, școlile cîștigă în autonomie. Apoi, depinde ce directori ai. Dacă e unul luminat, poate face minuni și cu noua așezare. Dacă e un umil politic și speriat de părinți care-și văd copiii doar ca musai-doctori-sau-aitiști, atunci vom avea la clasele superioare copii instruiți unidirecțional, care fac fizică superioară, dar nu înțeleg ce e aia artă sau care cred că, vorba aia, latina se trage din română.
C.T.: Dar gramatica limbii române să se mai facă și la liceu?
C.R.: Se face. Ba chiar sînt niște sugestii bune în programă, adică elevii trebuie să nu învețe mecanic timpuri și moduri, ci să vadă la ce-s ele bune în analiză stilistică. Sînt lecții mai grele pe care unii le sar pentru că nu se dau la bacalaureat. Cît timp nu schimbăm acest examen stupid, 90% nu vor urmări decît să învețe 20 de pagini de comentarii și gata. Aș muta niște gramatică în liceu doar ca să degrevez o programă inutil de stufoasă la clasele a VI-a și a VII-a – de ce trebuie să înveți la 13 ani șaptesprezece feluri de pronume? N-am să înțeleg niciodată.
C.T.: Ce zici de revoluția pe care o face acest C. Georgescu în „tabloul“ lui Mendeleev, de unde lipsește, zice el, aurul românesc monoatomic?
C.R.: Georgescu nu e pentru proști. E mai rău: e pentru ăia care se cred deștepți. Un om needucat poate fi înțelept, unul care se crede educat și nu e, abia ăsta e pericol public. Iar ăștia care se cred deștepți sînt „cu dezvoltarea personală“, care cred că personalitatea crește din dietă cu germeni și yoga dacică. E plină de „dezvoltare personală”, această nouă religie în care se îmbină armonios bigotism și corporatism găunos, și programa școlară. O sintagmă goală care atrage „soluții“ semidocte de îmbunătățire a vieții. Aici intră și aurul monoatomic, și alte tîmpenii despre istorii secrete, conspirații împotriva dacilor – toate sînt fumate încă de cînd se vindeau fițuici cu sutele de mii în anii ’90, emanații ale conspiraționismului semidoct suveranist și interbelic, și cel al anilor ’80 (cu diferențe). De aici se trage și ipocrizia din reformele învățămîntului: părinții vor ca la școală să nu solicităm copiii, iar apoi bagă în ei ore pe bani de-a-mboulea în stilul cel mai învechit posibil, cu toceală cerută de anumite facultăți sau industrii paralele de meditat.
C.T.: Dar de fanii lui Georgescu, care dacă nu-s destui la mitingul lor se duc atîrnache la mitingurile altora?
C.R.: Fanii lui Georgescu înt de o mie de feluri. Or fi și din ăia cum zici tu. Dar pe mine mă preocupă mai mult fanii antreprenori ai lui Georgescu, acel arhetip al patronului românache care a călcat în picioare sute de angajați și acum vrea ajutor de la stat că nu face față capitalului străin. Georgescu nu iese din prostie, ci din perversiunea capitalului autohton care vrea bani publici și sprijin, pur și simplu. Și eu îi înțeleg, multinaționalele zburdă pe taxe mici pe aici, dar soluția afaceriștilor băștinași de a pompa bani și lobby în guru spoiți cu legionarism pe la gură este de-a dreptul sinucigașă. Pericolul plutea de mult. Numai cine n-a vrut n-a văzut toleranța pentru extrema-dreapta de-a lungul ultimelor decenii.
C.T.: Elevii tăi se joacă cu mobilul la ore?
C.R.: Unii, da. La gimnaziu, nu. Acum predau la liceu, mai sînt cîte unii. Le atrag atenția, dar mai mult nici nu vreau să intervin cît timp nu deranjează orele. E alegerea lor. E o alegere greșită pentru că eu încerc să-i învăț inclusiv cum să folosească util telefonul. Noile generații sînt ele născute în „digital“, dar nu știu să scotocească, să se documenteze după criterii sănătoase. Sînt vulnerabili, stau cu informația în buzunar și nu știu să o acceseze. Avem și momente de joacă organizată, un elev a vorbit cu DeepSeek și cu ChatGPT despre Gheorghidiu și mi-a scos un referat perfect despre cum răspunde fiecare formă de AI la întrebări despre romanele lui Camil. Așadar, joaca e bună, cît timp e organizată. Unii însă sînt dependenți într-un mod stupid de anumite aplicații, nu de telefon cu toate funcțiile lui.
C.T.: Te-a întrebat careva din comună ce înseamnă „suveranist“?
C.R.: Nu. M-au întrebat mulți după votare cine e Georgescu. Asta după ce ăsta a luat locul doi în comună. Surprinzătoare a fost agitația dinainte, cînd am auzit de Georgescu de la oameni diverși, toți cu copii sau rude în străinătate. Propaganda pro-Georgescu a venit nu doar prin TikTok, ci din diaspora către familiile de acasă. Eticheta „suveranist“ e superfluă, nu-i frămîntă pe oameni. Despre legionari am vorbit cîte ceva, din păcate simpatii pentru extrema-dreapta și Ion Antonescu au fost cultivate mult timp fără să le combată nimeni la modul real.
C.T.: Ce mai dezbate românul de la țară?
C.R.: Ultima oară am dezbătut, de exemplu, cu prieteni de aici, utilitatea energiilor verzi. Oamenii simt că li se pun tot felul de condiții fără să se ofere mai nimic în schimb. „Verdele“ a fost transformat de politicile neoliberale într-un fel de fiță pentru elite. Oamenii de aici nu simt nici un beneficiu. Tu n-ai nici gaz tras în comună, ne încălzim toți cu lemne sau peleți, și vrei să treci la verde. Cum? Pe de altă parte, amprenta ecologică a unui cetățean de la țară e mult mai mică, dar cine controlează piața substanțelor de stropit plante, de furaje pentru animale, că acolo îmi pare că avem încă dereglementare totală. Mă rog, uneori subiectele discutate la cîrciumă „La Foiosu“ depășesc cu mult ca nivel dezbaterile parlamentare. Sînt prea multe întrebări fără răspuns, și de aici răsar georgismele, din frustrare. Apoi, mai e o sursă de dezbatere, problema tinerilor imposibil de integrat, părăsiți de toată lumea, zilieri fără perspectivă care se transformă în lumpeni încet-încet, o zonă infracțională care distruge totul de jos înspre mijloc. Mai rea decît sărăcia e acea sărăcie antisocială, imposibil de integrat. Aici se vede că am cheltuit fonduri sociale prea puține, am lăsat adolescenți să se scurgă în fantezii interlope în loc să-i ghidăm către cariere clare, echilibrate.
C.T.: Ți-e dor de București?
C.R.: Nu. Iubesc Bucureștiul. Nu mi-e dor de el.
7.493 de vizualizări
1 comentariu