Cred că s-a înregistrat

Cînd i se părea că e cazul, C.V.Tudor știa să fie mieros și umil. După ce l-a atacat murdar pe rabinul-șef Moses Rosen, într-o poezie dintr-un volumapărut prin anii ’80, și rabinul a protestat la Parchetul Militar, lui CVT i s-a retras dreptul de semnătură.

De publicat, publica în continuare în Săptămîna lui Eugen Barbu, dar sub pseudonim. Asta îl otrăvea. Nu voia doar să publice, ci să aibă și o carieră, să-l salute lumea pe stradă ca pe Păunescu, să apară și el la televizor, că papagal avea și scrisese ode lungi despre „Tovarășa”, care avea un cuvînt tot mai greu de spus la promovarea poeților. Așa că a adresat memorii la Securitate, i-a scris, smerit, și lui Ceaușescu, dar embargoul nu se ridica. Barbu, care era prins în scandalul cu plagiatul lui din romanul Incognito, dar sperase că Ceaușescu le va închide gura „detractorilor” săi, cînd a văzut că „Tovarășul” nu-i ține partea, l-a sfătuit pe locotenentul său liric s-o ia diplomatic. Adică să-și pună cenușă în cap pe la evreii care contau în România, dar care erau în relații reci cu rabinul-șef.

Barbu era mai antisemit decît CVT, dar nu se manifesta riscant. Îi lăsa pe alții s-o facă la el în revistă, însă și ăștia erau dresați cum s-o aducă din condei, încît să nu stîrnească proteste. Urmînd sfatul „patronului”, s-a dus CVT pe la unul și pe la altul, sperînd că cei pe care-i vizita mieros îi vor da o țidulă, ceva, în care să scrie negru pe alb că nu era antisemit.

Printre cei la care s-a dus a fost doctorul Nicolae Cajal, academician și om cu o logică impecabilă. Doctorul Cajal l-a trimis politicos la plimbare, după ce i-a explicat că el, ca doctor, tratează pe oricine, dar nu poate da certificate de filosemitism, fiindcă asta nu era specialitatea lui. Dar dacă tînărul său interlocutor voia să afle părerea sa personală, i se părea că domnul Corneliu Vadim Tudor părea mai degrabă antisemit. Despre această întîlnire mi-a povestit Nicolae Cajal însuși, după 1990, mai precis cînd în România Mare au început atacurile împotriva „iudeo-masonilor”, de un antisemitism din ce în ce mai pronunțat.

Dar în anii ’80, C.V. Tudor, ca să-și recapete dreptul la semnătură, îi face o vizită lui Mircea Herivan, la Contemporanul. Herivan era atunci secretar general al revistei. Vadim a apărut atunci la Contemporanul, ca un băiat cumsecade din presă. Și după ce vorbește cu Herivan în birou, pe culoarul din Casa Scînteii unde au ieșit împreună, C.V. Tudor  țipă  dramatic,să-l audă și tipografii: „Mircea, ca mare evreu ce ești, mă vei ierta vreodată?”.Replica lui Herivan n-au auzit-o decît cei care erau atunci pe acel culoar din Casa Scînteii: ”Cred că s-a înregistrat unde trebuie, nu mai țipa”.