Croitorașii cei viteji și datul în stambă

O vorbă veche, din vremea în care resursele nu creșteau în Dedeman și la H&M, zice că-i mai bine să măsori de zece ori înainte de a tăia o dată. Așa și cu OUG-ul pe buget și rectificarea la care țipă toată lumea din toți bojocii. Culmea, toți sînt de acord. „Tăiați, băieți, fără milă, pe ei, pe mama lor, da’ să nu vă prind sub pulpana mea, că v-am tăiat și eu de pe listă.“

Trebuie scoase, din pămînt, din iarbă verde, vreo șase miliarde. A văzut toată lumea ce i-a dat în gînd ideea lui Ciolacu și, deși își rîd în barbă cînd îi văd pe ceilalți descăpățînați, nimeni nu e mulțumit cînd se trezește cu firmanul de mazilire la poartă.

S-ar putea spune însă că, tanda pe manda, cele șase miliarde se vor întoarce din condei la Guvern. Dar cu ce preț? Aici, pentru că noi avem treabă cu cultura, mă încumet să arunc sau să ridic mănușa. Mărturisesc că habar n-aveam care e statutul instituțiilor culturale din România, cîte și ce fac ele. Ei bine, am aflat. Primul lucru pe care pot să-l dezvălui e că sînt mici. Tare mici. Cele mai multe au cîțiva oameni, destul de pricăjiți și care fac (cu bucurie, cum altfel?) muncă voluntară pentru posturile neocupate și pentru care – mai e nevoie să explic? – nu au fost niciodată bani de la buget.

Hai s-o luăm de la început. Planul e frumos. Corect și limpede exprimat, bărbătește, fără floricele, dar și fără portițe de scăpare, tăios, așa cum se cuvine la o tăiere de moațe. Doar că, dincolo de caligrafia prezentării, există o măsură (pentru măsură) care zice că, pentru a avea personalitate juridică, o instituție publică trebuie să aibă peste 50 de angajați. Ăă… na beleaua! Instituțiile de cultură de la noi nu au atît personal. Abia dacă își permit, cu juma’ de normă sau cu sfert de normă, contabil și jurist. Nu mă repet. Personal insuficient. Da, și?

Am încercat să văd cu ochii minții unde duce asta. Mi-a venit în ajutor prietena Mirela Cara Dragu, din Sfîntu Gheorghe. E drept, și ei i-a venit cineva în ajutor, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu“, care are – ce să vezi? – sub 50 de angajați. Din secunda doi a OUG-ului, își va pierde personalitatea juridică și se va întoarce de unde a plecat, adică va fi comasat cu Teatrul „Tamasi Aron“. „Dacă ordonanța trece în forma actuală, desființarea singurului teatru de limba română din Harghita și Covasna devine o certitudine, nu o posibilitate.“ Na beleaua, că, pe lîngă comasare, vom avea și un nod de vipere interetnice!

În textul ordonanței se precizează că instituțiile publice cu personalitate juridică, din subordinea instituțiilor locale, își vor putea desfășura activitatea, printre altele, numai dacă „au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice“.

Cum îi stă bine românului, s-a pus mînă de la mînă și s-a scris o petiție (online). Ca de obicei, nu cred că va strînge mai mult de 11.000 de semnături. Dar îmi fac datoria de onoare să pun un paragraf, poate, cine știe, îl citește cineva mai cu glagore, din Guvern. „Menționăm că majoritatea teatrelor de copii și tineret la nivel național au sub 50 de angajați și au o activitate, așa cum descrie Ordonanța la punctul b), similară cu teatrele dramatice din oraș, aparținînd de multe ori de același finanțator. În aceeași situație dificilă se află și teatrele care aparțin de același finanțator, dar își desfășoară activitatea în altă limbă, cum ar fi teatrele dramatice și cele în limbi ale minorităților naționale. Pierderea statutului juridic al tuturor acestor teatre înseamnă concret desființarea unei treimi din instituțiile de cultură la nivel național.“

Mirela a pus așadar mîna pe par și a dat unde a văzut. „Își imaginează cineva la modul sincer și cinstit că, în urma acestor măsuri, vor dispărea căpușele și paraziții? Crede cineva că păsărelele sexy care sînt pe funcții în cine știe ce posturi pe care nici nu știu să le numească vor pleca acasă și vor plînge cu fața în pernă? NU! Vor fi destituiți tot oamenii care muncesc.

Și nu știu cum se face că, de cîte ori  a fost nevoie de o reducere de buget, s-a lovit în învățămînt și instituțiile de cultură (acum vor intra în horă și instituțiile care desfășoară activități sportive).“ Cum să zic? Nu, nu îmi imaginez. Pentru că asta va urma: tot soiul de mici comunități artistice, sportive din țară (orașe mici, comune) vor depune bilanțul și gata cu atîtea mofturi. Am, totuși, 33 de ani vechime în lumea asta și nimic nu mă mai miră. Am văzut atîtea, că, în ultimii douăzeci, am izbucnit în rîs. Meșterul Manole o să aibă ce ziduri pune la loc mîine, dar numai cu condiția să găsească fraieri meșteri mari.

Și eu, prostul de mine, eram gata să aplaud curajul Guvernului de a face curățenie. Curat curățenie, da’ mai umblați nițel la croială, că o să vă sugușeze boașele.

La muncă!