Cozmin Gușă a prins niște zvonuri cum că s-ar pregăti, în liniște, un soi de nou Club Român al Presei. Pentru cei care au deschis Internetul mai tîrziu și n-au mai apucat să vadă ziare tipărite, Clubul Român de Presă a fost înființat în 1998, mai degrabă ca organizație patronală decît ca organizație care să reprezinte interesele jurnaliștilor. Unul dintre fondatorii CRP a fost, printre alții, Mihai Tatulici, iar Clubul a fost controlat, ani de zile, de către Mihai Tatulici, Cristian Tudor Popescu (care i-a fost și președinte o lungă perioadă) și Sorin Roșca Stănescu, cel care conducea, într-o vreme, absolut ironic, un soi de consiliu de onoare al Clubului. Ultimul președinte cunoscut al CRP a fost Indira Crăsnea, după ce însuși Robert Turcescu și-a dorit, în perioada sa de glorie, să conducă instituția. Astăzi, pînă și domeniul de Internet care aparținea CRP este de vînzare, în caz că ar vrea cineva să-l cumpere.
Ei bine, aflînd că se clocește o renaștere a CRP, poate sub o altă formă, Cozmin Gușă a zis să marcheze el teritoriul, primul. Așa că s-a căciulit pe lîngă Dan Andronic să-l ducă la Belgrad, la Sebastian Ghiță. Ceea ce s-a și întîmplat. Gușă spune că la un șpriț, probabil și pe lîngă niște cevapcici, s-a discutat despre viitorul presei independente, despre un nou club de presă și, poate, și altele.
E un pas bun, o coalizare aproape necesară, căci a-i pune pe Gușă și pe Ghiță în același coș e unul dintre cele mai bune lucruri ce se pot întîmpla. Măcar, unindu-le televiziunile, SRI mai economisește ceva din banii contribuabililor.
1.514 vizualizări






