România stă bine. Cel puţin la Madrid, spaniolii au ajuns să ne cunoască îndeaproape frumoasele obiceiuri de sărbători, alea de iarnă, acum când în satele de origine ale românilor care şi-au luat lumea în cap au început să se înroşească cireşele pietroase. Îmbrăcaţi în tradiţionalul harnaşament al Caprei care clămpăne lemnos, conaţionalii noştri îi uimesc până la ultimul euro din buzunar pe madrileni, spectacol altfel de neimaginat pe vremea Inchiziţiei spaniole.
Tărăboiul drăcesc iscat de tobă, de animalul încornorat, de puradeii care se tăvălesc pe jos cu clopoţei la picioare ori de omul cu strigăturile, un personaj atât de întunecat la faţă încât ai zice că e Scaraoţchi dacă n-ar avea o ditamai burta de respect caracalean, au darul de a isca emoţie. Nu este clar dacă această capră suprarealistă, care ţopăie în ritmul tamburinei, este percepută de spanioli ca o dovadă că populaţiile indo-europene de la poalele Carpaţilor se ocupau cu coridele de capre încă de pe vremea lui Traian, cel care o are mică şi ciupeşte lupoaica de sfârcuri în faţă la muzeu. Şi nici dacă spaniolii sunt convinşi că nu e ţeapă legenda lui Dracula, românii părând a fi un popor creştin care practică satanismul cu capra încă de pe vremea obiceiurilor păgâne. Nu aş vrea să credeţi însă că ai noştri s-au lăsat de mangleală, cerşetorie sau că au trimis fetele să se călugărească prin Moldova pentru că au îmbrăţişat tradiţia milenară a colindatului cu Pluguşorul sau cu Steaua, vara la spanioli. Şi asta nu pentru că ar fi din punct de vedere calendaristic nepotrivit, atâta timp cât spaniolii ne dau căpşuni de Crăciun, ci pentru că ai noştri sunt mult mai inventivi. Decât să se frăsuie prin pieţe îmbrăcat în urs sau în capră când afară sunt 35 de grade, nu e mai comod să se ascundă în spatelele unui landou în care zace o păpuşă cu un cap mare cât un bostan, capul zugravului botoşănean? Care mişcă ochii, scoate limba la trecători şi mai ia şi bani de la fraierii care se bucură că le-a distrat copilul? Păi, nu e mai uşor aşa decât cu drişca şi bidineaua? Cea mai interesantă datină de iarnă dezvoltată de români în sezonul estival la Madrid mi se pare însă colindul „Trei Crai de la Răsărit“, adaptat lumii moderne în care trăim. Colindătorii ortodocşi nu mai colindă, ci stau pe loc într-o cutie din care scot capul mascaţi, rânjind înfricoşător la semenii lor mai catolici şi mai cu dare de mână. Colindul acesta nu numai că e pe val la Madrid şi face bani frumoşi, dar este un mod ingenios prin care zeci de români daţi în urmărire internaţională au reuşit să treacă neobservaţi.
