Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu ce se mănîncă noul președinte al Ucrainei?

Zoom Cu ce se mănîncă noul președinte al Ucrainei?

Ceea ce s-a întîmplat la alegerile din Ucraina seamănă pînă la un punct cu confuzia din Revizorul lui Gogol, doar că de astă dată omul care a fost luat drept revizor a dat lovitura, la concurență declarată cu adevăratul revizor. Actorul Volodimir Zelenski, care a jucat rolul de președinte al Ucrainei într-un serial TV, s-a gîndit să concureze pentru această funcție și în viața de toate zilele, fără să fi trecut prin politică decît pe platourile de filmare și, ce să vezi, l-a învins zdrobitor pe fostul președinte ales, Petro Poroșenko.

Niște comentatori de politică externă de pe la noi mi-au spus, cînd i-am întrebat ce cred despre candidatura actorului, că era sigur de conivență cu Poroșenko, pentru a-l scuti de candidaturi incomode din opoziție. Ce să zic, mi s-a părut o ipoteză plauzibilă: președintele în funcție l-a pus pe actor să-l contracandideze, ca să-i bage în ridicol pe alții. Dar în loc ca Poroșenko să-l învingă lejer pe actor încă din primul tur, se ajunge în turul doi, unde politicianul pierde umilitor în fața actorului.

O chestie asemănătoare s-a întîmplat în America, atunci cînd fostul actor Ronald Reagan a cîștigat alegerile, dar, de bine, de rău, Reagan mai avusese de-a face cu politica. Zelenski ăsta n-are decît experiența personajului pe care l-a jucat în serial, dar le-a promis ucrainenilor că îi va scăpa de dominația oligarhilor și că va fi unul dintre ei, pentru ei. Înaintea lui, în Slovacia, o avocată, și ea lipsită de experiență politică,  a devenit președinta țării cu promisiunea că va termina cu corupția. Zuzana Caputova n-avea însă nici măcar avantajul notorietății, ca actorul ucrainean, doar că venea și ea din afara lumii politice, ceea ce pentru alegători a fost argumentul decisiv ca s-o aleagă.

Ce putem înțelege din aceste două cazuri recente e că, în Slovacia și în Ucraina, alegătorii s-au săturat de politicienii cu experiență, pe care-i bănuiesc că ar acoperi corupția, încît au ajuns să prefere candidați care n-au mai făcut politică. Cu ce efecte – se va vedea. Un lucru însă e tot mai limpede: politicienii de carieră par să aibă tot mai puțină trecere în ochii alegătorilor din fostele țări comuniste, încît aceștia preferă să aleagă un novice în politică decît un profesionist. Cum s-au compromis însă profesioniștii în ochii alegătorilor? Nu s-au luptat cu corupția decît în vorbe, și nici atunci cu mare convingere, în timp ce i-au susținut pe oligarhi, închipuindu-și că vor cîștiga voturi cu ajutorul lor financiar. În Ucraina, însă, presa – mă rog, o parte a ei – susține că noul președinte, actorul, ar avea și el în spate un oligarh care i-ar fi finanțat campania, și că acest Zelenski ar avea în străinătate o vilă care valorează cîteva milioane de euro și pe care nu și-ar fi trecut-o în declarația de avere. Dacă e adevărat, mă tem că noul președinte al Ucrainei va fi și el manevrat de oligarhi, deși susține că n-are datorii politice la nici unul dintre ei.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum l-a deposedat Mircea Geoană pe Băsescu de vise

    23 iulie 2019

    În istoria românilor un singur domnitor a avut privilegiul de a fi adjunct al trupelor creștine din Europa, Iancu de Hunedoara, care l-a secondat pe cetățeanul maghiar de origine poloneză […]

  • Ce-ai făcut în următorii cinci ani?

    23 iulie 2019

    Cum va arăta viitorul României după alegerile prezidențiale? Va fi țeapăn și suficient, ca Iohannis, deșirat și agresiv, ca Barna, sau, poate, “neconflictual” și dezbinat, ca propunerea alianței PSD-ALDE. Viitorul […]

  • Statul jalnic barbă-cot

    23 iulie 2019

    Statul român, la toate nivelurile sale, este din ce în ce mai incapabil să-și îndeplinească îndatoririle de bază: acelea de a-și proteja cetățenii și de a le oferi premisele bunăstării. […]

  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]