În zorii democrației române se aude că vor scoate Barbu și Vadim Tudor o foaie, să pună Opoziția cu botul pe labe și să-i astîmpere pe monarhiștii care dădeau în republică.
Banii i-a pus Barbu, patronul, CVT era cu alergătura. Dacă despre Săptămîna se știa că fusese oficiosul Securității, România Mare era gazeta securiștilor mofluji și a activiștilor rămași pe drumuri: „Vom fi iar ce-am fost și chiar mai mult de-atît!”. Fac ei rost de aprobare și de sediu și se pun pe treabă, mai mult CVT, că Barbu se zaharisise. La început, se țin de cuvînt: Opoziția și monarhiștii! Apoi au început să-i jughinească și pe ăia de la putere. Cine-i dădea în judecată pierdea cu scandal, că-și aducea Vadim oamenii la tribunal, să-i sperie pe judecători. Trec așa vreo cîțiva ani. CVT scăpa la tribunal de pedeapsă zicînd că mizeriile pe care le publica erau pamflete. Primul care l-a dovedit, fostul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu, a avut nevoie de multă răbdare pînă a văzut sentința prin care era condamnat Vadim să-i plătească vreo 300 de milioane, în lei vechi. După aia, nu i-a mai ținut lui CVT cu „pamfletul”. Că pierdea procese n-ar fi fost nimic, nu dădea banii nici de frica portăreilor, dar nu i se mai vindea foaia, încît, ca să-și mai scoată pîrleala, începusetribunul să-i dea pe alții în judecată, că-l calomniază și-l insultă. Cum n-a cîștigat niciodată, se vede că apărarea cu „pamfletul”, brevetată de el, la alții mai funcționa.
