Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu sistemele pe frunte, stăm de veacuri, puncte-puncte…

Zoom Cu sistemele pe frunte, stăm de veacuri, puncte-puncte…

Dezastru!!! Oltenii noștri nu cîștigară campionatul, iar Dinamo rămase în Liga 1. Asta e, o înghițirăm și pe asta. Ca olteni, nu prea sîntem obișnuiți cu văicăreala, să ne tot gîndim la ce ar fi fost, cînd nu fu să fie. Sîntem nepoți de daci, dar mai ales de romani. Romanii lui tata-mare Traian, din cîte mai citirăm și noi, puneau mare preț pe rațiune. Or, dincolo de rațiunile firești („inima are rațiuni pe care rațiunea nu le poate cunoaște“, identificați autorul!), vericule, acceptăm situația. În meciul decisiv de la Craiova, ăia de la CFR Cluj or fost, obiectiv, echipa mai bună. La fel s-a întâmplat și cu deciziile LPF&FRF de înghețare a campionatului și schimbare a sistemului competițional. O situație excepțională reclamă măsuri excepționale, normal. Chiar dacă rămîn și amărîții de la Dinamo (un club cu uriașă tradiție) în Liga 1, nu-i deloc rău. Măcar ai de unde ști cu cine nu ții…

Într-un fel, după decizia adoptată de FRF, ne-am și bucurat un pic. Optimiști și pozitivi, încercăm să privim partea bună: s-a mărit numărul de echipe în Liga 1. Corect. Ne aduserăm imediat aminte de vorbele Regelui nostru Gică Hagi, cel carele, după unul dintre ultimele meciuri antrenate la Viitorul, a zis: „Cu cît sîntem mai puțini, cu atît sîntem mai săraci!“. Așa și e – gîndiți-vă și la depopularea României, în general. O țărișoară unde or mai fi rămas vreo 16 milioane de locuitori merită măcar o Liga 1 cu 16 echipe. Tot așa, e bine că, pentru promovare/retrogradare, vor fi meciuri de baraj între echipele de pe locurile 3-4 din Liga 2 și cele 13-14 din Liga 1. O binemeritată mișcare de flux-reflux. Astea ar fi părțile bune.

Băi, fratele meu, da’ nu-ș’ cum se face pe meleagurile noastre că, atunci cînd ai ocazia să iei niște măsuri, bune, corecte, trebuie imediat să inventezi niște noi prostii, care să le contrazică. Mai vorbirăm despre „aflatul în treabă la români“. Acum, iacătă, LPF&FRF lovesc din nou. Păi, dece să fie un sistem competițional simplu, clar, ca-n toate campionatele europene? Nu, dom’le! Mai bine să găsim noi soluții cît mai complicate, mai îmbîrligate, să ne scărpinăm consecvent cu mîna stîngă la urechea dreaptă! Să demonstrăm că ca la noi la nimenea, pen’că românii e deștepți!

De ce o victorie în fața aceleiași echipe în sezonul regulat/regular (regula-m-aș!) valorează doar pe jumate decît una din play-off / play-out? De ce se înjumătățesc punctele? Dece în play-out vor juca într-o singură manșă, și de ce în play-off vor fi partide tur-retur? Și de unde au mai scos-o pe asta: că, virgulă, campiona din play-out va disputa un meci de baraj pentru cupele europene cu ultima pretendentă din play-off? Asta-i chiar cea mai tare. Dece o echipă istovită de durele meciuri pentru titlu trebuie să stea într-o singură partidă, cu una care a jucat mai mult cu candidatele la retrogradare? Întreabă-mă să te-ntreb!

La noi, prin Oltenia, ne-or mai fi luat latinii mințile, cu rațiunea lor. Chiar nu pricepem logica reconfigurării sistemului. Iată, însă, că și de peste munți, de la frații din Transilvania, ne-a confirmat opinia și antrenorul lui CFR Cluj. Cu umor britanic și mișto de Drumul Taberei, coach-ul Dan Petrescu a propus: cine cîștigă Liga a doua să meargă direct în Champions League! Și a mai adăugat Bursucul: Oly in Romania, made in Romania! Așa zicem și noi, parcă vorbea cu cuvintele noastre: făcură ce făcură, reparară sistemul competițional doar ca să-l strice la loc. Fuck the System! Hai România! Hai omenia!



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia