Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cult-turism. Case memoriale: Noica, Păltiniș

Zoom Cult-turism. Case memoriale: Noica, Păltiniș

Pentru cult-turiști, categoria aia de turiști care călătoresc și ca să intre prin muzee, expoziții sau case memoriale, există un Păltiniș diferit de cel al schiorilor de pe pîrtii, fie ei președinți sau nu. De pe la sfîrșitul anilor ’70, de cînd Constantin Noica (1909-1987) a lăsat în urmă Bucureștiul și s-a mutat cu totul în Casa de odihnă 12, cum se numea pe vremea aceea modesta cabană din pădure a cărei mansardă de opt metri pătrați, cu tot cu balcon, avea să devină ultimul domiciliu al filosofului.

Ca mai toată floarea intelectualității interbelice care nu trecuse în tabăra partidului unic și nici nu fugise din țară, Noica a fost arestat, în 1958, după perioada de reședință forțată la Cîmpulung-Muscel, ca dușman de clasă, și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Primii șase ani de detenție politică i-a ispășit la Jilava; pe următorii, în libertatea limitată a închisorii comuniste a drepturilor omului care era România acelor timpuri.

La Păltiniș, filosoful a dat mai departe discipolilor ce-a primit de la Nae Ionescu și de la alți mentori; în seminarele private din camera sa austeră se analizau și interpretau textele marilor gînditori ai lumii, Platon, Hegel, Goethe sau Kant, și se discuta liber pe diverse teme contemporane. Cultură, nu politică, dezbateri de idei, nu ideologie, dialoguri, nu prelegere, „Școala de la Păltiniș“ nefiind o școală per se – oricum, nu sub rigida formă didactică știută, cel puțin –, ci un cerc de filosofie, o oază a libertății de gîndire în deșertul de exprimare al limbii de lemn propagandistice supravegheat din umbră de Securitate. Urmăritul nume de cod „Nica Dan“ nu voia să le fie profesor lui Pleșu sau Liiceanu, cei mai cunoscuți dintre cei vreo 50-60 de învățăcei care s-au perindat pe-aici, ci antrenor cultural, cum singur s-a definit, al unor elite responsabile de schimbarea la față a României. Mulți veniți, puțini aleși, însă: ca să te califici pentru un antrenament cu Noica, trebuia să îndeplinești niște bareme sine qua non. Să stăpînești minimum trei limbi moderne de circulație, engleza, franceza și neapărat germana, și două clasice, greaca veche și latina, plus să ai deja lecturate și aprofundate cele o sută de cărți fundamentale ale filosofiei. Grele încercări, mai grele chiar decît admiterea la Master Yoda din Star Wars.

„Un model unic“, îl descrie fostul Jedi Andrei Pleșu, cînd e întrebat despre omul Noica. Modest și cumpătat în viața de zi cu zi, maestrul comunica în același fel, fără risipă de cuvinte, doar cu cele esențiale, exact atîtea cîte trebuia, nici mai multe, nici mai puține. În Jurnalul de la Păltiniș al lui Liiceanu, volumul apărut în 1983 care a creat prozeliți chiar și cenzurat de paragrafele incomode regimului, autorul făcea publică mintea sclipitoare a acestui pustnic al Ideii care nu ceda încercărilor „fratelui porc“ și îi învăța pe tineri adevăratele valori umaniste. Pe 4 decembrie 1987, sufletul i se stingea, lumînare care arsese luminînd în întuneric cartea citită de ceilalți, iar trupul se întorcea în pămînt, printre brazi ninși, cîțiva kilometri mai încolo, lîngă biserica schitului Păltiniș.

Cabana în care a trăit ascetic, ce pare și acum la capătul lumii materiale, e o casă memorială ceva mai specială, cu circuit închis, în care actualul proprietar, conștient de valoarea ei istorică, permite accesul și altor vizitatori ce vor să-i cinstească memoria, după ce i-au citit cărțile, pe lîngă studenții și tinerii doctoranzi în filosofie care vin periodic să se întîlnească cu spiritul său. Scara interioară din lemn urcată cu sfială te conduce spre cămăruța de la etaj înghețată în timp la momentul Trecerii: galoșii, paltonul, basca, pipa, ochelarii, planșeta pe care-și scria, în pat, însemnările îl așteaptă și acum. Aici, departe de deșartele zbateri mundane, a meditat Noica la soarta civilizației, a lucrat cu gîndul și cuvîntul, și-a pus întrebările sale fără răspuns.

Mult timp după plecarea din încăperea spartană, ca o celulă de schimnic al cugetului schingiuit de incertitudini, în care-au încăput toate frămîntările existențiale ale universului, ești urmărit obsesiv, din singura poză alb-negru, de privirea pătrunzătoare a înțeleptului care a postulat că fericirea e la îndemîna oricui. Prin cultură.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]