Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum a ajuns PSD partid conservator

Zoom Cum a ajuns PSD partid conservator

În urmă cu doi ani, Liviu Dragnea bătea la ușile progresului cu o lege atât de revoluționară încât își permitea să aducă și o doză de cenzură. Legea defăimării n-a mai trecut până la urmă, dar, pentru un moment, totul a avut sens. PSD, despre care legendele spuneau că-i un partid de stânga, venea cu măsuri împotriva discriminării unor categorii vulnerabile. Era exact ca-n cărțile de teorie politică.

Între timp, Dragnea a ajuns la cealaltă extremă a valorilor sociale ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Referendumul pentru familie e la fel de conservator ca un călugăr ortodox care cântă ”Sfântă tinerețe legionară” în timp ce merge călare pe măgar la mormântul lui Arsenie Boca. Puține chestii ar fi fost mai retrograde, mai inutile și mai fără urmări imediate în același timp. Și totuși, conservatorismul de-acum al PSD e urmarea logică a unui traseu de 28 de ani pe care l-a parcurs partidul lui Ion Iliescu după Revoluție. Motivele sunt multiple.

1) Nu mai există stânga și dreapta.

În ultimii ani, a devenit tot mai evident că rivalitatea dintre stânga progresistă, axată pe protecție socială, și dreapta conservatoare a marelui capital nu mai e cel mai bun model care să descrie competiția politică. A devenit deja un clișeu să spui că lupta se duce între globalizare și naționalism. În vechea paradigmă, economia definea totul. Acum, după ce toată lumea a adoptat o formă sau alta de neoliberalism, războiul cultural pe tema drepturilor civile a devenit mult mai important.

Evident, ideea de stânga n-a dispărut. Interesele celor oropsiți de marele capital și care trăiesc în sărăcie la marginea societății sunt tot acolo. În teorie, poți chiar să pui totul cap la cap într-un discurs din care fac parte și valorile progresiste ale drepturilor pentru LGBT. Însă numai în teorie, pentru că electoral e foarte greu să convingi niște săteni săraci din Dolj să sprijine căsătoria între persoane de același sex și idealul legitim al egalității de gen. În schimb, e aproape natural să le vorbești despre propaganda homosexuală a lui Soros și despre Occidentul decadent, care ne-a umplut țara de droguri.

Datorită electoratului din rural și din urbanul mic, Liviu Dragnea și PSD s-au plasat confortabil în tabăra antiglobaliștolor. Sunt la fel de capitaliști ca rivalii lor, doar că scot în față niște valori ultraconservatoare, ca să nu rămână cu discursul gol.

2) Moralismul anticorupției este combătut cu un moralism la fel de puternic.

Lupta anticorupție avea la început o bază solidă, instituțională. Ideea era să existe un control asupra puterii politice, care până atunci furase cu impunitate. O bază legitimă avea tabăra anticorupție și la momentul Ordonanței 13, când Dragnea a vrut să schimbe regulile jocului în interes personal. Din păcate, oamenii lucrează greu cu idei abstracte. Dacă vrei să electrizezi mulțimi, n-o să faci apel la dezideratele impersonale ale modernității, ci la chestii mult mai viscerale. De aceea, în mintea multora, lupta anticorupție s-a redus la dimensiunile unui moralism îngust, care cere pușcărie pentru politicieni. Deloc surprinzător, strategia a funcționat. Oamenii au ieșit în stradă cu zecile de mii, pentru că toată lumea vrea ca aroganții cu privilegii să ajungă la bulău.

În fața acestui moralism, era chiar culmea ca PSD să răspundă cu armele plăpânde retoric ale ordinii instituționale și ale statului de drept. Nu le stă în fire, nu i-ar fi ascultat nimeni și poate că nici n-ar fi găsit argumentele potrivite. Au răspuns tot printr-un moralism îngust, mai ales că au avut de unde să-și aleagă adversarii: amenințare străină, propagandă LGBT, droguri. Dacă electoratul PSD nu se teme de lumea în care trăim, atunci nimeni nu se teme.

3) PSD a fost, în toate formele lui de după 1990, un gardian al statu quo-ului.

De fapt, de aici trebuie început. E cel mai evident motiv pentru care PSD a ajuns să sprijine ideea de familie tradițională. În ciuda denumirii și a apartenenței la familia social-democraților europeni, PSD a fost mereu o forță conservatoare. Era și culmea să se schimbe acum, la bătrânețe.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]