Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum a dresat un cotoi vagabond un boschetar londonez

Zoom Cum a dresat un cotoi vagabond un boschetar londonez

Romanele autobiografice de succes sînt scrise de celebrități care, de cele mai multe ori, intră în combinație cu un scriitor care le împrumută condeiul. În cazul de față, celebritatea e un cotoi vagabond din Londra. Bob, un motan galben cu ochi verzi, s-a împrietenit acum cîțiva ani cu un tip care trăia din ce-i dădea lumea la colțul străzii. Tipul nu cerșea – cînta la chitară, pe unde se făcea Poliția că nu-l vede.

Boschetarii de la noi preferă cîinii, iar pisicile fără stăpîn n-ar renunța pentru nimic în lume la nesigura lor independență. Dacă le aduci în casă, miaună la ușă pînă le dai drumul să se ducă în treaba lor. Contează mai puțin dacă motanul Bob a renunțat la libertatea lui de cotoi al străzii sau a avut un stăpîn care l-a pierdut, cum bănuiesc eu, după îndelungatele mele experiențe cu tot felul de pisici fără arbore genealogic. Vorba e că l-a plăcut pe James Bowen. Chitaristul vagabond l-a luat în cămăruța lui, cu empatia unuia care știe ce înseamnă să dormi pe străzi, și amîndoi, dar mai ales cotoiul, au ajuns celebrități internaționale pe YouTube, la capitolul curiozități turistice londoneze. Auzisem de povestea celor doi și-i văzusem pe net, înainte de apariția cărții, pe care am început s-o citesc cu speranța că e scrisă în argoul boschetarilor – cerșetori sau hoți –, dar și din dorința mea de pisicofil de a afla de la sursă istoria cotoiului cu fular la gît. Trăgeam, adică, nădejde ca autorul să și fantazeze nițel, punîndu-și cotoiul să vorbească, la fel ca Behemoth, din Maestrul și Margareta. Cine are o pisică în casă înțelege ce vreau să spun. În felul ei, pisica „îți vorbește”, fie ca să-ți ceară ceva, dacă nu-și poate lua singură ceea ce vrea, fie ca să te joci cu ea. (Cred că pisicile au o părere proastă despre puterea noastră de înțelegere.) Cotoiul lui Bowen se lasă domesticit, își închipuie autorul. De fapt, spre deosebire de cîini, pisicile ne domesticesc pe noi, ceea ce Bowen observă după un timp, dar fără să-și ducă gîndul pînă la capăt. Fiindcă, în timp ce el renunță la droguri și-și face ordine în viață, cotoiul își vede de ale lui. Mănîncă din gunoaie, chiar și cînd e sătul, îl zgîrie dacă nu-i convine ceva, îi face balamuc în casă cînd începe să dea ture în fugă pe teritoriul lui, dar se duce după el pe stradă, fără să se rătăcească, și ca orice vagabond știe că nu-i bine să atragă prea mult atenția. Bowen, sau mai degrabă scriitorul-jurnalist căruia i-a destăinuit povestea lui, nu se aventurează în argou și nici nu-l înzestrează pe Bob cu darul vorbirii. Îți spune însă o istorie cît se poate de cinstită despre viața sa de boschetar londonez pe care parteneriatul cu un cotoi l-a adus pe linia de plutire și l-a scos din anonimat.

James Bowen, Un motan pe nume Bob, traducere de Ana-Maria Man, Ed. Polirom, 2014.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint