Cum am vrut să fiu, pentru prima (și ultima) dată, călător Atlassib

Test-grilă fulger pentru șoferii din trafic: ce faci cînd ți se defectează mașina pe Autobahn? Cauți rapid a) cea mai apropiată parcare, b) o autoutilitară cu platformă pentru ea sau c) un mijloc de transport spre casă pentru tine? Răspuns corect: toate variantele.

Sîntem trei oameni naufragiați în situația asta. În Jettingen, un sătuc liniștit, undeva între Ulm și Augsburg. E duminică dimineață, toate magazinele sînt închise, iar pe străzile pustii trece, rar, doar cîte un biciclist rătăcit. În timp ce noi bem, de necaz, ultimele beri nemțești din portbagaj, cumpărate dintr-un hipermarket specializat din Ulm (apropo, chiar și aia de 25 de cenți e mai bună decît majoritatea berilor românești), și ne pregătim bagajele to abandon ship, în țară, rude și prieteni înroșesc telefoanele căutînd o cursă de autocar care să ne repatrieze. Ar fi, cică, un Atlassib care pleacă din Saarbrücken și, la 5 p.m., e în Augsburg – 30 km de Jettingen –, dar dispecerul de la București nu știe unde e autogara și nici nu ne poate face rezervare. Apoi închide sec și nu mai răspunde la nici un apel.

Coborîm din tren în Augsburg Hauptbanhof, pe la 14,30. Do you speak english, sir? Long distance bus station, bitte? Bătrînelul de la ghișeul de informații din gară e pierdut: știe engleză a lidl, dar avalanșa asta de cuvinte e mult prea mult pentru el, așa că îmi dă o hartă a orașului și mă lasă să găsesc singur ceea ce caut. I think I know what you're looking for, mă scoate amabil din încurcătură un tînăr bavarez care sprijină un stîlp aștepînd, probabil, o Gretel. Trebuie să mai mergem vreo doi kilometri, pînă în zona gării Oberhausen. Danke schön, herr Hansel!

O luăm iute la picior și, în douăzeci de minute, ajungem acolo doar ca să dăm de o stație de tramvai. O taximetristă adînc ridată, care i-a avut probabil clienți și pe Frații Grimm, ne asigură că știe unde e (Ja, Ja, rumänien bus!) și, pentru vreo 10 euro, ne duce pînă pe Bieberbachstrasse, la celebra autogară: un trotuar cu cîțiva stîlpi metalici de care atîrnă table cu orarele de funcționare și numerele de telefon ale cîtorva zeci de companii de transport călători din Europa de Est. Restul decorului arată corespunzător: coșuri de gunoi pline, nici o bancă, nici o toaletă ecologică. Luăm la sunat numerele de pe pancarta Atlassib (toate închise), în timp ce autocare cu polonezi, sîrbi, cehi, bosniaci vin și pleacă. Abia după ce se face ora 6 și rămînem singuri pe peron, speranța noastră moare, realizînd că atlassib-ii au renunțat la cursă…

PS: Pînă la urmă, am plecat cu un Eurolines venit de la Paris cu 35 de minute întîrziere față de ora de pe tablă (18,15), fix în momentul în care rezervam telefonic o cazare în Augsburg.