Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum au salvat hipsterii mărţişorul. REPORTAJ

Zoom Cum au salvat hipsterii mărţişorul. REPORTAJ

Dacă aţi cunoscut vreodată un hipster, ştiţi probabil că singurul lucru pe care e în stare să-l salveze sînt pozele din i­Phone pe calculator. Ei bine, se pare că sfîrşitul lumii e mai aproape decît ne închipuiam, pentru că hipsterii au început să salveze şi alte lucruri, de exemplu mărţişorul.

De cîţiva ani încoace, mărţişorul a devenit o chestie nasoală. Nici nu-mi permit să vorbesc despre simbolism sau tradiţie, pentru că astea au murit de mult. Vorbesc despre latura materială, adică chestia mică cu şnur dinamovist pe care bărbaţii o dăruiesc femeilor de 1 martie, după care răsuflă uşuraţi pînă anul următor, cînd trebuie să o ia de la capăt. Chestia aia a devenit absolut odioasă. Dacă reuşeşti să supravieţuieşti învălmăşelii, şi încă mai ai portofel, ai toate şansele să te trezeşti faţă în faţă cu taraba unui ţigan gras care te lasă să alegi între: un Tweety cu malformaţii, o icoană cu leduri, o poză cu Hannah Montana şi ceva abstract, care poate fi un semn zodiacal, o pată de cafea sau semnul unei triade chinezeşti.

Cu imaginea asta întipărită în minte şi fluierînd „Ai se eu te pego“, am plecat spre tîrgul de mărţişoare de la Muzeul Ţăranului Român, locul despre care auzisem că „nu e, bă, chiar aşa“. Din prima mi-am dat seama că nu-i chiar aşa: afară, o coadă de patruzeci de persoane şerpuia pe stradă în jurul unui Audi Q5 cu avariile puse, iar înăuntru, alţi patruzeci de mii de oameni simulau că se calcă pe picioare într-un vagon de metrou. „E clar“, am zis. „Dacă, Doamne fereşte, mor sugrumat cu un şnur multicolor, cineva o să mă ia de pe jos, o să mă pună pe tarabă şi o să mă vîndă.“ Din fericire, n-a fost chiar aşa. Împins din spate de burta energică a unei doamne gravide şi fentînd o vînzătoare de cergi şi pileală, am reuşit să pătrund înă­untru suficient de mult timp cît să-mi dau seama că mai există speranţe. Inspiraţi de ce-au mai auzit pe la bunici, cu talentele lor artistice supraomeneşti şi surplusul de lînă şi nasturi din casă, hipsterii şi-au făcut de cap anul ăsta manufacturînd miliarde de mărţişoare.

Poate nu sînt mărţişoarele pe care le aşteptaţi, dar cu siguranţă sînt cele mai originale, vesele şi mai viu colorate de pe piaţă. Am văzut studente la Filozofie/Litere/ SNSPA/Jurnalism vînzînd pisici pictate pe sticlă şi sticlă pictată pe pisici. Am văzut domni cu rame groase şi cardiganuri vînzînd portrete de pisici. Am văzut pisici-pisici. Am văzut iezi traforaţi şi cercei din coadă de păun. Oi croşetate, măşti populare, buburuze şi şoareci din argilă arsă. Am mîncat două felii de mărţişor cu cremă de ciocolată, aduse tocmai din Maramureş. Am văzut mărţişoare cu status-uri de Facebook. Am văzut bricolaj pe coajă de portocale şi bucheţele din scorţişoară.

Am văzut un nene cu o ofertă imbatabilă: „Mărţişorul de închiriat“, care „dă pe spate orice contabilitate“. L-am văzut pe Vlad Ursulean, eroul generaţiei Facebook, şi mărţişoarele subliminale marca Casa Jurnalistului: „Breaking News“, „Senzaţional“, „Jos Iar­na!“şi „Jos tot“. În fine, am văzut suficiente mărţişoare cît să-mi ajungă pentru cîteva vieţi şi mi-am făcut provizii pentru următorii douăzeci de ani. Aşa că, dacă încă mai căutaţi acel lucru special pe care să-l înfigeţi în pieptul persoanei iubite sau al urîtei de la serviciu, nu disperaţi, foarte mulţi hipsteri lucrează pentru dumneavoastră. O să fie bine.

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia