Rezervația, prima carte de George Cornilă pe care am citit-o, m-a făcut să regret că nu i le-am citit și pe celelalte, dar mai ales întîrzierea cu care l-am descoperit. În cele trei nuvele de aici, Cornilă mi se pare un prozator de mîna întîi, din linia – puțin reprezentată de noile generații – autorilor care (mai) cred în stilul clasic și pe care nu-i incomodează canoanele de odinioară ale genului. Asta fără să-mi fi dat impresia că scrie conform instrucțiunilor de utilizare ori că s-a predat clasicismului fiindcă preferă confortul înserierii aventurii pe cont propriu. Iar vivacitatea versatilității autorului e încă o dovadă că vechile canoane sînt departe de a fi fumate. Mi-au plăcut mai mult nuvelele sale fantastice, cu toate că și povestea unui amor de provincie, între o basarabeancă ultrafrumoasă, care e și superinteligentă, și un adolescent tocilar din Focșani („O vară cu Misha“) e cît se poate de „tușantă“, cum se zice mai nou, pe net.
Cornilă pare familiarizat cu umorul și cu ironia hiperbolelor din povestirile fantastice ale lui Márquez, dar mai mult cu perplexitatea personajelor la întîlnirea cu fabulosul, din nuvelele lui Mircea Eliade. La fel ca profesorul de muzică Gavrilescu din La țigănci, personajele lui cască gura uimite la miracolele cu care au de-a face, iar primul semn că au început să se deprindă cu ele e că vor să le tragă în jos, la mintea lor de profani. În „Rezervația“, o Grădină misterioasă aflată în România, unde trăiesc Adam și Eva din timpuri care sfidează memoria, după ce a fost cercetată de arheologi și de oameni de știință și invadată de jurnaliști și de cameramani, s-a transformat în parc de distracții. Vizitatorii se fotografiază cu inorogii și cu alte vietăți nemaivăzute care-și fac veacul acolo, iar doritorii de senzații tari pot asista și paria la luptele de inorogi care au loc într-o peșteră. Fabuloșii cai cu corn în frunte s-au corcit cu cai autohtoni, ba chiar și cu măgari sculăreți. La rîndul său, Adam are comportament de VIP excentric și-și dă obraznic cu părerea despre Dumnezeu. Asta în vreme ce descoperitorul Grădinii trece de la celebritate la sărăcie și uitare, încît nu i se mai poate da de urmă. Povestitorul e un erudit moralist sceptic, amator de escapade și de băutură, iar discuțiile sale cu alți vizitatori ai Grădinii se petrec la o halbă de bere, în decorul derizoriu al cîrciumilor de cartier. De unde și senzația pe care o ai la lectură că te afli în fața unei Grădini a deliciilor de Hieronymus Bosch, adusă la zi, fiindcă și imaginația lui George Cornilă funcționează nestăvilită, într-un registru grotesc care aduce sacrul în vecinătatea ereziei cinice.
În cealaltă povestire fantastică a volumului, „Trecerea iernii“, un cercetător sătul de muncă și de programul ordonat al dorinței sale de a lăsa ceva memorabil în urmă își ia un an sabatic pe o insulă pustie, unde își propune să nu facă nimic. Aici umorul prozatorului se înnegrește. Personajul său, un soi de Robinson Crusoe de bunăvoie, care se folosește de serviciile unei agenții turistice, descoperă plăcerile timpului pierdut în compania păsăroiului Egor, un fel de Vineri înaripat care-l stîrnește să filosofeze despre viață și timp. La fel cum, în „O vară cu Misha“, George Cornilă întoarce pe dos poveștile de formație, punîndu-și personajul tocilar să învețe cum să devină „băiat de băiat“, adică să se bată, să chiulească, să bea și să fumeze, pentru a cîștiga respectul colegilor de școală, în „Trecerea iernii“, Robinson al lui n-are nici un chef să se agațe de viața din civilizație, ci se sălbăticește cu bună știință.
Excelent povestitor, George Cornilă, acest moralist sceptic, construiește lumi inventate, pe urmele moraliștilor clasici, pentru a pune de fapt sub lupă, satiric, lumea știută, cu imbecilitățile ei transformate în norme de viață.
George Cornilă, Rezervația, Editura Polirom, 2022.
