Tărăboiul decorațiilor mi-a adus aminte în ce țară trăim. Una mică și cu proști agresivi. Dacă vreun fost securist ticălos e decorat pentru serviciile aduse țării – cum s-a mai întîmplat –, iese cel mult un puiuț de scandal. Dacă vreun consilier de la Cotroceni ori de la Palatul Victoria e făcut cavaler al patriei, fără să știe lumea de el, nu se întreabă nimeni pentru care fapte și-a meritat decorația. Dacă însă, alături de liota necunoscuților, împănată uneori cu netrebnici sadea, primește o stea sau o steluță careva care a lăsat o urmă în cultura română, imediat se dezlănțuie un scandal di granda.
De la genunchiul broaștei sau chiar de mai jos se ridică niscaiva guriști să protesteze. „Ce-a făcut Patapievici, nenică, ca (sic!) să fie decorat?! Să vă spunem noi, însă, de ce ar trebui să nu fie!” Nasol e cînd guriștii și guevariștii ajung în funcții înalte, de unde îi încondeiază prostește pe Patapievici și pe Mihăieș. N-o zic pe-aia care-i ustură, că cei doi i-au dat pe de-alde ei în tărbacă la gazetă. Îi atacă la serviciile aduse țărișoarei. În loc să se ridice la înălțimea funcțiilor publice în care au ajuns, își trag funcțiile în umblătorile politice din care au pornit. Că nici cel care împarte decorațiile n-a coborît cu liftul din rai, ci provine din același păpuriș de magmă sulfuroasă, nu-i face pe ei mai buni. Încît dacă a ajuns unul ca Băsescu să-i apere pe intelectualii care-l susțin de aberațiile lui Ponta, care nu vrea să-i vadă decorați, începi să înțelegi exasperarea din tinerețe a lui Patapievici, că sîntem un popor de căcat. Mai greu îl înțelegi pe Gabriel Liiceanu – unul dintre intelectualii pe care și adversarii lui politici ar trebui să fie fericiți să-i decoreze –, care i-a mulțumit lui Băsescu fiindcă ne-a așezat pe drumul pe care trebuia să ne așezăm. Asta după ce Băsescu în persoană a recunoscut că, dacă n-ar fi fost intelectualii, n-ar fi condamnat comunismul și, la vreun an după ce-a făcut-o, i-a tras o laudă lui Ceaușescu, de s-au aricit pînă și susținătorii lui, iar același Băsescu l-a făcut pe Regele Mihai „slugă la ruși”, trimițîndu-ne istoria în bălăriile otrăvite ale propagandei comuniste, la fel cum a comis-o și Ponta cînd a zis despre Mircea Mihăieș că ar fi fascist. Ca intelectual critic ce e, Gabriel Liiceanu ar fi putut să-i spună la ureche lui Băsescu chestia cu pusul României pe drumul care-i place lui. Asta măcar pentru că prietenul său, intelectualul Andrei Pleșu, l-a acuzat pe Băsescu, de curînd, că lasă România în marasm.
