Antologiile tematice au ceva simpatic și cu lipici, încît chiar dacă nu-ți place un text sau mai multe din ele cînd le iei la răsfoit, pînă la urmă găsești cîteva care te atrag. Și după ce intri în convenția antologiei ajungi de-ți schimbi prima impresie și despre chestiile pe care le-ai lăsat deoparte. Le citești pe toate, ca pe capitolele unui roman colectiv.
Genevieve Fieraru a făcut o antologie de proză scurtă, în care apar și cîteva poezii, pe care botezat-o Cum iubim, cu autori români și străini, 32 la număr, dacă am numărat bine, unii celebri, alții binecunoscuți ori pe cale de a deveni astfel. Democratic ar fi să-i înșir aici pe toți. Nu văd însă la ce-ar folosi o listă de nume. Sînt în cartea asta povești de dragoste, povești despre dragoste, ba chiar și comentarii la comentariile pe care dragostea le-a stîrnit unor autori care n-ar fi scris altfel despre acest subiect.
După cum ați băgat de seamă, ne găsim greu cuvintele cînd vine vorba de iubire. Iar după ce ajungem la ele, ne vine greu să le rostim. O declarație de dragoste, care ar trebui să fie cel mai simplu lucru din lume și să se rezume la două cuvinte, e mai totdeauna însoțită de diverse chestii care nu prea au legătură cu subiectul și care nu vin neapărat din timiditate sau din cine știe ce strategie amoroasă. Atît că în calea acestei declarații directe se află teama de a nu fi refuzat – căci mai totdeauna el e cel care trebuie să-și facă curaj pentru a spune „Te iubesc!” –, spaima de a nu părea ridicol, direct proporțională cu gradul de inteligență al celui care s-a hotărît să facă declarația, dar mai ales sentimentul nelămurit că vorbele pe care ai vrea să le spui n-au fost inventate încă, iar cele aflate în uz nu-ți aparțin sau sună neconvingător. Din cauza asta industria declarațiilor de dragoste prosperă chiar și acum, cînd un SMS te poate scoate din încurcătură, fiindcă lucrezi pe litere, mai atent la corectitudinea operațiunii tehnice decît la calitatea mesajului la care te-ai gîndit îndelung, înainte de a-l transmite. Așa că chiar dacă un TE IUBESC urmat de nenumărate semne de exclamare și de o poză adecvată, un selfie în care arăți bine ar trebui să-ți dea încredere, mulți preferă să dea un copy-paste după un text al cărui succes e verificat pe Facebook, prin numărul de like-uri primite.
Cum iubim nu e un manual al succesului în dragoste, ci în cel mai bun caz o carte care să-i ajute pe cititorii ei de toate vîrstele să poată rosti fără inhibiții cele două cuvinte magice. Iubirea e singurul nostru sentiment în care nu contează experiența. A nu se confunda cu seducerea, care-i cu totul altceva, o trișerie murdară cel mai adesea. Și nici cu o aventură amoroasă de o noapte, cu sau fără prezervativ, în care cuvîntul „iubire” funcționează ca afrodiziac pentru cei doi parteneri. Iubirea e ceva care se întîmplă o dată pentru totdeauna pentru unii, sau ceva care apare de mai multe ori pentru alții, dar e singurul nostru sentiment în care experimentăm tot timpul, chiar și de la o oră la alta, chiar dacă avem un program de viață riguros întocmit, ca să ne ferim de surprize. În afară de valoarea textelor, despre care mai putem discuta, ceea ce-mi place la antologia asta e că te ajută să te simți bine cu propria ta iubire. Nu-ți dă lecții de succes în dragoste – ce inepție! – și nici nu-ți dă vreun algoritm al iubirii – altă inepție! Te lasă să te bucuri de iubirea ta, fără reguli, ci așa cum îți vine.
Cum iubim, antologie realizată de Genevieve Fieraru, Editura Vellant, 2016.
