E prima oară cînd un scriitor îmi dă autografe pe două dintre cărțile lui, cu două nume diferite. Ruso-francezul Andreï Makine semnează cu numele pe care i-l cunoaște toată lumea cărțile pe care le-a publicat cu numele lui, iar pe cele pe care le-a scos sub pseudonimul Gabriel Osmonde – patru romane – le semnează G. Osm. Omul e cît se poate de normal la cap și mi-a spus că n-ar fi ajuns în această situație dacă un cronicar franțuz isteț n-ar fi spus despre unul dintre romanele pe care le-a publicat cu nume de împrumut că e influențat de Makine. Autorul ce să facă?
Să-l lase pe Osmonde al lui la remorca celebrului Makine, ca pe un scriitor mai slab de constituție, pentru a păstra secretul? Sau să se dea în vileag? A ales a doua variantă. Dar ca să-și convingă cititorii că Osmonde nu e Makine, fiindcă ceea ce scrie autorul Testamentului francez e una, iar ceea ce scrie Osmonde e altceva, și-a confecționat și o semnătură pentru conformitate. Ce haz ar mai avea însă, dacă misterul din jurul lui Osmonde s-a risipit, ca Makine să mai publice romane sub acest pseudonim? Probabil că sînt cel puțin al o sutălea care i-a pus întrebarea asta. Simplu! Pentru că cei doi nu încap în aceeași semnătură. Dar dacă, m-am gîndit, în timp ce noi vorbim despre Makine-Osmonde, cel care nu scrie decît în franceză, în Rusia publică în rusește un scriitor pe care nu l-a văzut nimeni și pe care, la un moment dat, vreun critic moscovit mai isteț îl va lua peste picior că că e influențat de Makine? Și ce-ar fi dacă, după cîteve zile de gîndire, Makine ar recunoaște de la Paris că el e și rusul misterios?
