Românul generic s-o fi născut poet, dar nu și cu vederea perfectă. Sau poate s-o fi născut, dar vicisitudinile vieții au avut grijă de el și acum are minus 5. Normal, se întreabă: cum s-a întîmplat asta? Și cum aș putea să nu port ochelari, dacă se poate? Se poate, și vă răspund mai jos la ambele întrebări, cu idei proaspete, dintr-un filmuleț de la Minute Physics.
Dacă ați fost mici vreodată, sigur ați incinerat gîndaci cu lupa. Puneați lupa pe ei, lumina de la Soare se concentra într-un punct, iar gîndacii începeau să sfîrîie. Știu, copiii-s niște sadici, am fost și noi, dar nu despre asta e vorba. Ideea e că lupa e o lentilă, iar lentilele au proprietatea “magică” de a focaliza raze de lumină care pică paralel pe ele. Sau, dacă razele care pleacă de la un obiect se împrăștie care-ncotro, le readună într-un punct. Problema lentilelor este că focalizează doar razele care vin de la o anumită distanță. Ce vine mai de departe sau de aproape e nefocalizat.
Ei bine, ochiul nostru are o lentilă mică-mică în el. Și asta ne permite să vedem diversele lucruri la care ne uităm. Și le vedem focalizat (pe rînd, nu simultan: dacă ne uităm aproape, chestiile de la distanță sînt cețoase, și vițăvercea). De ce? Pentru că lentila din ochi e prinsă cu niște mușchi care o turtesc sau o întind, deci îi modifică curbura, adică distanța focală, astfel încît vedem clar lucrurile de mai aproape sau mai departe.
Dar, uneori, mușchii ăia nu mai funcționează și ne chiorîm sau ne punem ochelari. Și aici vin eu cu soluția: dacă v-ați spart ochelarii, faceți o găurică mică-mică cu degetul (ca și cum ați face semnul de “OK”, dar strîngeți degetul arătător) și priviți prin ea. Surpriză, veți vedea clar!
Nu mă credeți? Scoateți-vă ochelarii acum și citiți rîndurile astea. Sau un panou de pe stradă, dacă aveți miopie. Ei? Ce v-am zis? Există o mică problemă, în sensul în care nu puteți vedea decît cîteva litere odată, dar le vedeți extrem de clar. Nu puteți conduce cu trucul ăsta, dar măcar veți putea să… habar n-am ce puteți să faceți dacă vedeți doar un cîmp mic de tot. Dar e un truc cool. Oarecum la fel, dar nu atît de precis, funcționează șmecheria cu mijitul ochilor. De fapt, în ambele cazuri se micșorează suprafața prin care lumina pătrunde în ochi. Și chiar asta e ideea: voi creați astfel o deschidere (noi îi spunem “apertură”) mai mică. În loc ca mai multe raze de la obiect să vă atingă retina în mai multe puncte, creînd o imagine cețoasă, acum vin doar foarte puține raze, oarecum pe aceeași direcție. Și veți constata că, indiferent dacă priviți aproape sau departe, totul e focalizat. Asta pentru că e ca în fotografie: aperturile mici focalizează obiectele de la mai multe distanțe simultan, fiindcă permit razelor de lumină să vină pe o singură direcție de la obiectul “privit”. Bine, focalizarea asta generală are un cost: aperturile mici creează imagini clare prin blocarea, nu prin focalizarea luminii. Adică mai puțină lumină ajunge la ecran/retină. De-aia totul e mai întunecat. Dar măcar v-a revenit vederea 20/20. E drept, veți arăta puțin ciudat pe stradă cu pumnii ca un binoclu la ochi, dar măcar nu vă mai urîțesc atîta ochelarii ăia!
Pinhole?