Lui Fănuș Neagu nu-i plăcea să se certe cu confrații. Își vedea de ale lui. Dacă putea să facă bine vreunui debutant, nu se dădea în lături. Publica rar cîte o carte de proză, dar mai scria și teatru, plus tabletele lui săptămînale despre fotbal. Spre deosebire de Eugen Barbu, Fănuș nu-și chinuia ficatul și vezica biliară invidiind succesele altora. Dacă auzea că a scris cutare o carte bună, uneori o citea, dar aproape totdeauna ciocnea un pahar de vin cu amicii în sănătatea autorului.
Relațiile lui cu Eugen Barbu erau mai degrabă reci. Dar asta nu din cauza lui, ci fiindcă Barbu nu se simțea bine decît dacă era țuțărit de ceilalți scriitori, chestie care-l făcea să rîdă pe Fănuș.
Barbu îi dădea la un moment dat necerute sfaturi de viață lui Nichita Stănescu. Adică îl somase să nu se însoare cu tînăra Dora, sub motivul că era evreică. Nichita, auzind asta, ar fi spus că Jenică Barbu, care făcuse școala de jandarmi, voia să rămînă jandarm și în civilie. Drept care Jenică a început să răspîndească prin tîrg diverse dejecții despre poet, printre care și aceea că Nichita se culcase cu femei bătrîne și urîte ca să debuteze.
Cînd acele murdării au ajuns la urechile lui Fănuș, care era prieten cu Nichita Stănescu și sincer admirator al poetului, autorul romanului Îngerul a strigat s-a întrebat, de față cu mai mulți confrați, cine p… mă-sii se credea Jenică ăsta, de-l calomnia pe cel mai mare poet român în viață. Unul dintre țuțării lui Barbu a dat fuga să-i spună ce zisese Fănuș despre el. Mai trece un timp și Eugen Barbu publică Princepele, roman despre fanarioți, dar cu chei contemporane. Adică unele dintre personaje puteau fi recunoscute în lumea literară de atunci.
Cînd a apărut romanul, Fănuș, după obiceiul lui, închină un pahar pentru viața lungă a Princepelui. Atunci, sau poate mai tîrziu, aude scriitorul brăilean că Barbu îl măscărise prin unul dintre personajele romanului, un anume Neftiotache Buhuș. Citește Fănuș Princepele și-l acuză pe Barbu de plagiat, că furase din cronicari. În ediția a doua a romanului, Eugen Barbu l-a citat pe Fănuș pe coperta a patra a cărții, ca să-l facă de rîs, pentru acuzația lui, dar și ca să i se vîndă Princepele.
Cîțiva ani mai tîrziu, cînd Barbu a publicat romanul său popular, Incognito, și a fost dovedit ca plagiator, Fănuș Neagu ar fi zis că el i-a atras atenția lui Jenică de cînd a început să fure de alții, dar ce folos? Cînd furi și mai faci și pe jandarmul literaturii, ca Jenică ăsta, ajungi de crezi că hoțomănești cu legea în mînă. Pe atunci, Eugen Barbu era membru în Marea Adunare Națională și avea relații strînse cu Securitatea, dar tinicheaua pe care și-o legase singur de coadă, aceea a plagiatului, s-a dovedit mult mai zgomotoasă decît răspunsul lui că se încercase asasinarea sa morală cu acuzația de plagiat.
