Încheiem, deocamdată, în acest număr, povestea destul de amplă despre peripețiile omului “cu fața oacheșă, ochi negri plini de viclenie” care, deși ar putea răspunde la numele de Dinu Păturică, nu o face, preferându-l pe cel din acte, care este Traian Rece.
Recapitulăm puțin
din episoadele trecute, pentru a nu uita punctele esențiale din cariera de arendaș contemporan a personajului.
Astfel, Traian Rece, fost ospătar și șef de sală la Athénée Palace, devine mare investitor în agricultură în 2003, pe când era senator PSD de Constanța, an în care cumpără de la stat o societate comercială cu activități în agricultură, în județul Tulcea. Prețul societății respective este redus, tocmai pentru că, pe lângă câteva utilaje și câteva clădiri, Agrodelta Sireasa nu are alte proprietăți. În caietul de licitație scrie clar că firma nu deține nici digurile care înconjoară amenajarea agricolă, nici canalele aflate în apropierea amenajării agricole și nici măcar terenurile agricole pe care le lucrează, acestea fiind proprietatea publică a județului Tulcea, aflându-se în administrarea CJ Tulcea, iar Agrodelta Sireasa fiind doar un concesionar.
Deși acceptă aceste condiții, plătind, prin urmare, și un preț mic pentru achiziționarea societății, Traian Rece începe destul de repede să emită pretenții asupra digurilor și terenurilor. Procesoman fiind, se adresează constant Justiției, de la care vrea “să i se facă dreptate”. Dreptate se face, dar aceasta nu este de partea lui Rece. Astfel, prin numeroase sentințe, atât terenurile, cât și digurile sunt declarate definitiv proprietăți publice. Și, totuși, chiar dacă nu are vreun drept de proprietate asupra digurilor, de exemplu, Traian Rece împiedică punerea în practică a unui proiect european, atacând în instanță cărțile funciuare de pe traseul unui drum ce urmează a fi modernizat. Uneori împiedică însăși funcționarea instituțiilor statului, blocând digurile aflate înspre granița cu Ucraina, astfel încât Poliția de Frontieră să nu poată patrula.
Traian Rece se zbate
foarte puternic în media de pe la începutul anului 2017, având o problemă extrem de serioasă: unul dintre contractele de concesiune pentru terenurile agricole pe care le lucrează a expirat la finalul lui 2017, iar celălalt contract de concesiune expiră la finalul lui 2018. După douăzeci de ani în care Agrodelta Sireasa a plătit redevențe ridicole pentru miile de hectare concesionate, încasând, însă, milioane de euro din subvenții plus banii pentru producțiile realizate pe terenurile respective, a rămâne fără o sursă facilă de venit pare absolut inimaginabil.
De aici disperarea, de aici defilarea pe diverse posturi TV matinale, de aici laudele sale că are în buzunar o seamă de ziariști, pentru că în buzunar ar fi găsit aceștia suficiente motive de indignare în fața situației în care se află “marele investitor” în agricultură.
Pe lângă faptul că,
în octombrie 2018, Traian Rece nu va mai avea dreptul de a călca pe vreun teren agricol din Delta Dunării, probabil că ar fi bine să nici n-o facă până când aceste terenuri greu încercate nu vor fi curățate de toxinele împrăștiate de omul de afaceri acolo.
Căci aceasta este una dintre marile probleme provocate de către Traian Rece, pe lângă redevențele în bătaie de joc. Deși legea îi interzice în mod explicit să folosească în agricultură, în Delta Dunării, îngrășăminte chimice, pesticide și fungicide sau semințe tratate chimic, căci singura agricultură permisă pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării este cea ecologică, deși și contractele de concesiune îi interzic asta în mod clar, ospătarului nu i-a păsat și, an de an, a turnat sute de tone de substanțe chimice pe terenurile sale. Ultima ispravă a fost constatată pe 23 mai 2018, când inspectorii ARBDD au descoperit că firma lui Rece folosise semințe de porumb tratate chimic pe terenurile sale. Constatarea s-a lăsat cu o amendă și este un motiv în plus pentru rezilierea contractului de concesiune pentru nerespectarea clauzelor.
De 15 ani,
un cetățean obraznic, procesoman și pus pe căpătuială, care ar putea răspunde la numele de Dinu Păturică, a luat ostatic județul Tulcea de la adăpostul numelui Traian Rece.
Există jurnaliști care-i cunosc isprăvile, dar nu au scos un cuvânt, de teama proceselor. Există ziariști care au preferat să nu știe adevărul, ci să prezinte doar versiunea lui Rece, de teama de a nu rămâne săraci.
Dar, la un moment dat, Justiția chiar își va spune ultimul cuvânt, irevocabil, iar unsurosul “investitor” își va face bagajul și va pleca. Atunci va fi o zi tristă pentru mulți dintre cei care l-au susținut interesat, căci personajul are obiceiul de a povesti cât și cui a dat, mai ales dacă respectivul nu i-a oferit satifacția scontată.