În 1989, cînd au constatat că afacerile comunismului se împuțeau în țările din jurul nostru, activiștii de partid și securiștii rromâni au avut o revelație. Ungurii vor să ne ia Ardealul! Despre aceste intenții ascunse ale Budapestei nu s-a scris în presă; zvonul a circulat din gură în gură. Luată cu alte griji, mai urgente, opinia publică de la noi nu s-a sinchisit de patrioticul apel care ne cerea să fim strîns uniți în jurul partidului și al președintelui împotriva pericolului unguresc. Mai mare era pericolul de acasă: paranoia ceaușistă. După Revoluție, Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu înființează hebdomadarul România Mare, în care semnalează, printre altele, primejdia revizionistă venită din Ungaria, susținuți de foști colonei și generali de Securitate oploșiți în partidul înființat de cei doi trompeți ai ceaușismului naționalist. Ungurii erau din nou inamicul de serviciu, la fel cum, pentru extremiștii din Ungaria, românii erau opresorii care trebuia să fie învinși. Cine lua în serios ce susțineau C.V.T., Eugen Barbu și Adrian Păunescu la București, iar la Cluj, Gheorghe Funar, primarul reales de trei ori care vopsise în tricolor băncile pe care își odihneau șezutul localnicii, își închipuia că între România și Ungaria avea loc un război secret de care regățenii habar n-aveau. Asta în timp ce, împreună și separat, românii și ungurii din Transilvania își vedeau de treabă ignorînd războiul nevăzut care se desfășura sub nasul lor.
Despre acest război imagologic care a început acum o mie de ani scrie istoricul Sorin Mitu în recenta lui carte. Mai bine zis, și în această carte, pe care o dedică „acelor români și maghiari care timp de aproape o mie de ani, într-o majoritate covîrșitoare, nu au murit în ștreangul sau de coasa dușmanului, ci au reușit, așa cum s-a priceput fiecare, să întindă o mînă unul către celălalt“.
Spre deosebire de confrații săi români și unguri care au scris și scriu cu încrîncenare despre relațiile româno-maghiare, Sorin Mitu o face cu o detașare ironică – și nu e singurul, atît în Ungaria, cît și în România. Asta pentru că, spune el, pentru istoric iubirea adevărului trebuie să fie mai mare decît iubirea de țară. Drept care, luînd la cercetat documentele, el observă că acest război imagologic n-a fost nici pe departe atît de sîngeros cum se spune și că, de fapt, au fost lungi perioadele în care românii și ungurii au trăit în bună pace, fără să scoată brișca unii la alții din motive etnice. Așa-zisele relații de adversitate ireconciliabilă dintre noi și maghiari seamănă mai degrabă cu cele dintr-o mare familie ai cărei membri se iau periodic la ceartă, apoi se împacă fiindcă trebuie să trăiască împreună. Această comparație nu-i aparține istoricului român, ci unui confrate maghiar, pe care Sorin Mitu îl citează.
Cine își închipuie că istoricul de la Cluj îndulcește lucrurile ca să-i iasă demonstrația se înșală. Sorin Mitu cercetează minuțios conflictele dintre români și unguri, citînd ambele părți, și analizează în detaliu discursurile protagoniștilor, dar fără prejudecăți și fără să exagereze sau să minimalizeze proporțiile acestor conflicte. Probabil că istoricii belicoși de pe ambele maluri ale Tisei îl vor acuza pe Mitu că deformează istoria. Ungurii, supărați pe el pentru că „le ia partea românilor“, românii, fiindcă autorul acestei cărți trădează cauza rromânismului. După cum se va vedea însă, autorul anticipează acest reacții și le răspunde înainte ca ele să-și facă apariția.
Sorin Mitu, Românii și ungurii: un război imagologic de o mie de ani, Editura Polirom, 2024.
1.535 de vizualizări
Efectele vremurilor crezute demult apuse inca se vad, se pare. V-a tremurat un pic degetul pe tasta R cand ati amintit de securisti, este? Exagerati si dvs. cu afiramtia ca ,,românii și ungurii din Transilvania își vedeau de treabă”. O gramada de dedesupturi au ramas mai mult de 1000 de ani necunoscute, deaia nu trebuie mers pe directia impusa ci luate faptele la puricat. Sigur ca vopsitul bancilor in trei culori n-a fost ,,opera funarului” ci era musai sa se intample. O fi pus la cale tot aceeasi ,,papusari” si instalarea ,,minoritarilor independenti” la carma Muresului in zilele noastre? Pt. ca-mi zicea un amic din zona ca-n ,,alegerile” din 2020 pt. a fi siguri ca ,,iese cine trebuie” au canditat un maghiar si 12 romani. Adica, explicatie pt. analfabetii functional, cei 12 nu s-au unit ca sa castige, ei fiind cunoscuti in zona ca avand aceleasi interese (mai ales economice).
Sigur ca s-a trait o buna perioada din cei 1000 de ani ,,in buna pace”, mai ales in perioada din cei 1000 cand limba romana nu era recunoscuta ca limba oficiala, ca sa nu mai vorbim de credinta, ca doar se stie ca romanii sunt doar ,,pupatori de moaste”.
E foarte important ca mai apar astfel de carti atat pentru romani cat si pentru maghiari pt. a descoperii care-i noua tendinta cand vine vorba de ,,trezirea sentimentului national”. Pe de o parte e trezit iar pe de alta blamat. Mai o carte, mai un film, sosoace, bățul prin gard …
Ei…trebuia sa locuiti in Cluj Napoca in anii 1990.
Prin UBB circula o lista, studentii sa semneze daca vor ca Transilvania sa se rupa de regateni…si credeti-ma erau o groaza de rromanasi, asa cum ii numiti, care au semnat petitia sau cum s-o fi numit.Sunt martori…destui.
Apoi, cea mai importanta scoala din centrul Clujului a fost „epurata”.Nu va imaginati ca in urma unui proces sau a unei evacuari legale.Ci cu forta .Copiii rromani nu au mai fost lasati sa invete in scoala , nici profesorii/ invatatorii rromani.
Ei au fost mutati, fortat intr-o fosta sala de sedinta PCR, pe la marginea orasului.Si cred ca va imaginati cum copiii de clasa a 1 a nu ajungeau la masa, sa scrie.
Sunt martori.
Cam asa era situatia in 1990.
Domnul istoric ar trebui sa intrebe si martorii, nu numai biblioteca.Asa se scrie istoria recenta.
Simpatic dom’Sorin ! Avand in vedere ca peste 60% ,,dintre noi” nu se mai pricep sa desluseasca un enunt banal, e din ce in ce mai greu sa dibuie ,,unde bate” cu ,,romanul”. De ex. foarte multi mai cred ca renumita universitate din Cluj e denumita dupa un anume Bolyai care avea prenumele Babes. Cu cat ,,E mai preosti” cititorii cu atat prinde mai tare ,,nationalismul”. Iar cartea, cartea are rolul ei in propagarea ideilor … de tot felul.
Daca „imagologia” magihiara e mai spumoasa pe 15 martie, nu e „extremism”, nu e „nationalism ungar” in Romania, slăvind doar acel steag.
Daca un roman indrazneste sa gandeasca la românism, in Romania, e extremist, e rroman, e nationalist.
Dubla masura ?
Într-un cotidian apare un extras destul de consistent din carte. Sunt bancuri si zicători atât ante, cât și post ’89 (cele selectate sunt despre/cu unguri), analizate cu destulă înțelegere și detașare, uneori mai scapa și câte o dojana. Cu excepția trenului de la Galați (tare) le știam.
Domnule istoric ,
Titlul cartii dvs este MINCINOS. Civilizatia cultura, limba ,religia romano- catolica a maghiarilor este si in Ardeal de mai mult de 1000 de ani. Ei au sarbatorit milenium in 1897. Va las pe dvs sa estimati aparitia in Ardeal a culturii , limbii, a religiei romanilor. Nu am pomenit nimic de civilizatia romana ca ea nu exista nici in ziua de azi din cauza coruptiei, minciunii, hotiei si a crimelor multiple comise .
Dvs sunteți un mincinos. „Millenium” era de la „Hongfalalas”. Pe vremea aia credeau ca se trag dintr-o pasăre. A se slabi