Pașnica idee pe care vrea s-o demonstreze cu documente Sorin Mitu, că românii și ungurii s-au înțeles mai bine decît dau de înțeles istoricii supărați, ai lor și ai noștri, are totuși un defect. Îl face să se adape uneori din izvoarele scrise de-abia după ce le filtrează convenabil. Mai simplu zis, le interpretează pozitiv, la fel cum istoricii belicoși, caută semințe de scandal și acolo unde nu-s. Istoricii români naționaliști, remarcă, pe drept, Sorin Mitu, au față de unguri vechi complexe de inferioritate, care răbufnesc prin exagerare ori le poți descoperi în omiterea unor amănunte relevante, dacă știi de ele. Iar politicienii naționaliști se folosesc de aceste complexe, dar și de „frica de străini“ a românilor pentru a-și agonisi capital politic precum Octavian Goga și A.C. Cuza, înainte și în timpul scurtei lor guvernări din perioada interbelică.
De cînd a început, de fapt, acest război imagologic dintre români și unguri? În nici un caz de o mie de ani, calculează Sorin Mitu, ci mult mai încoace. În scris, de pe vremea iluminiștilor ardeleni, care cer drepturi politice egale pentru români, ceea ce stîrnește temeri în elita maghiară, care reacționează virulent și insultător la adresa românilor. Ungurii sînt convinși că Habsburgii care împărățeau și peste ei îi stîrneau să ceară drepturi pe ardelenii care deveniseră papistași, cum era și împăratul, dar nu îndrăznesc să se pună rău pe față cu șeful de la Viena. Evenimentul istoric care marchează izbucnirea acestui război e răscoala lui Horea. Elita maghiară consemnează victimele răsculaților și insistă asupra cruzimii și sălbăticiei românilor, dar torturile îngrozitoare la care l-au supus la rîndul lor civilizații nobili unguri pe Horea, după înfrîngerea răscoalei, au provocat atunci în străinătate reacții de simpatie față de capul răscoalei și față de români, dar și de stupefacție printre iluminiști față de cruzimea autorităților maghiare. Tortura în piața publică se purta și în alte țări europene, reamintește istoricul nostru, dar asta nu i-a făcut pe iluminiști să tacă despre soarta lui Horea. Cum noua elită intelectuală din Europa nu mai făcea parte din rîndul aristocrației, valahii încep să fie percepuți altfel decît prin prisma istoricilor și liderilor de opinie maghiari, care nu strălucea prin obiectivitate.
Că în viața de toate zilele de atunci țăranii săraci români și unguri din vechime, dar și cei de mai tîrziu, n-or fi avut timp să se certe pe motive etnice, cum e de părere autorul cărții, fiindcă și unii, și alții trebuia să presteze pe moșia nobilului, pare destul de rezonabil. Totuși, deosebirea de statut social dintre ei, în dezavantajul vădit al românilor „tolerați“, n-avea cum să le scape românilor și să nu le stîrnească și resentimente etnice, nu numai cele sociale față de stăpînul moșiei. De altfel, asta se vede în zicătorile „valahilor“ despre unguri, culese mai tîrziu, e adevărat, dar care circulau dinainte printre români. Însă această filtrare convenabilă teoriei sale, care la Sorin Mitu apare probabil și ca reacție la alb-negrul în care zugrăvesc aceste lucruri istoricii naționaliști, nu alterează tabloul de ansamblu. Istoricul constată că raporturile dintre români și unguri se schimbă în timp. De la temerile ungurilor din secolul al XIX-lea că românii majoritari vor să le ia Ardealul, care au dus la politica de maghiarizare forțată după primul război mondial, cînd Ardealul intră în granițele României, se ajunge prin simetrie inversă la temerile românilor că ungurii vor să ne ia Ardealul, ceea ce s-a și întîmplat după Diktatul de la Viena. Chiar dacă după al doilea război mondial Ardealul s-a întors în România, extremiștii noștri și extremiștii lor au continuat să adune puncte pe această temă – ei, ca să-l ia, noi, ca să nu-l pierdem. Așa că, în pofida evidenței că românii și ungurii sînt condamnați să trăiască împreună, ca în purgatoriu, spune cu umor Sorin Mitu, asta nu înseamnă că motive de ceartă nu vor apărea în continuare. Chiar și între cei care se înțeleg.
Sorin Mitu, Românii și ungurii: un război imagologic de o mie de ani, Editura Polirom, 2024.
3.876 de vizualizări
O mica precizare : exista o diferenta intre a fi nationalist pe teritoriul statului tau si a fi nationalist revendicand teritoriul altui stat.
Mică, dar bună. Cred ca în situația a doua vorbim despre iredentism.
Ia de aici și citește, nu mai semnaliza!
Dacă nu pricepi, întreabă pe cineva care se pricepe! Nu uita vorba aia veche rrrrromânească cu tăcerea și filozoful! https://dexonline.ro/definitie/iredentism
Asa-i cu minoritatile, au drepturi, drepturi, drepturi, si nema obligatii. Rezultatul? Ne trimit la dex si ei ,,nem tudom romano”. Macar de-ar fi fost dexul unguresc, ar zice Ion (fost Janos, ca s-o duca mai bine-n regretata perioada austro-ungara). Simplist, ca sa se potriveasca in tema impusa de ziar (satira), Kogălniceanu pe la 1863, prim ministru fiind, era numit iredentist iar dupa Unire (aia mare din 1918), mai spre zilele noastre, Orban (un alt prim-ministru) este considerat, pe drept cuvant, tot iredentist (a nu se confunda Orbanii intre ei ca n-am rezolvat apoi nimic cu intelegerea termenului).
Naționalismul e una, iredentismul e alta! Poți fi naționalist fără a fi absolut deloc iredentist!
Glumet ,,istoricul nostru”! Impartial, asa cum ii sade bine unui istoric, a reusit sa ajunga la un rationament demn de urmat si de altii, si anume ca cei saraci care munceau ,,pe moșia nobilului” sigur, sigur aveau aceasi soarta, ca era roman ori maghiar. Sigur ca a aflat in ,,cercetarile” inscrisurilor de ce etnie erau ,,nobilii”, astfel ca e cel putin bizara concluzia la care a ajuns.
Bine ca s-a deslusit cum a stat treaba analizand si zicatorile, cu toate ca ar fi fost in ajutorul ,,operei rezultate” ca sa parcurga cat mai multe si nu selectiv. Pacat ca n-a mai apucat sa cerceteze bancurile/ glumele ca s-ar fi dumirit macar un pic cum a stat treaba.
Ex. de glumita care ar fi putut sa-l ajute pe istoricul nostru sa-si mai repare cat de cat ,,impartialitatea”
Janos si Pista ies de la carciuma cand se aproprie de ei un om in fuga:
– Va rog, spuneti-mi unde e gara.
Janos: – Noi nu stie.
Omul o ia la fuga pe strada, dezorientat.
Pista: – Mai Janos, de ce nu spus la el unde gara? Pierde omu’ trenule.
Janos: – Lasa dracului pe el, spune ca aici de 2000 de ani si nu stie unde-i gara …
PS: daca inclusiv wikipedia ne spune c-a fost ,,Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, ar fi de bonton” ca sa ne amintim de acele ,,evenimente’’ sub titulatura aceasta chiar daca-s mai multe litere.