E sâmbătă, ora 9 dimineața, o oră decentă să primești un Israel-Alert. Nu la 4 dimineața, că ninge în oraș, cum se dă în București. În Israel autoritățile se mai gândesc și la oamenii lor, chiar și când e război. Toate telefoanele din casă sună zbuciumat. Mesajul ne spune să fim pregătiți pentru un atac în câteva minute și că va suna alarma dacă cumva rachetele din Iran ajung în zona noastră. După scurt timp, sună și alarma. Îmi trag pe mine ce haine găsesc, iau câinii și copiii sub braț. Cursa spre adăpost începe. Deschid ușa și constat că nu am fost cel mai rapid. Vecinii, după gustul meu destul de prost îmbrăcați pentru alertă, sunt în pole position. De la etajul 3 fac cam 30 de secunde până la subsol. Acum câțiva ani, când eram mai suplu, scoteam și 25. Ajung printre ultimii. M-aș fi clasat mai bine, dar vecina de la 4, pensionară, m-a luat pe turnantă, după o brâncă bună.
Odată strânși toți grămadă, oameni, câini , pisici, copii și bătrâni, ne stabilim un singur, dar nobil obiectiv: să nu crăpăm! Nu avem semnal la telefoane, vorbim între noi, ca pe vremuri. Fiecare aduce câte ceva, fursecuri, apă. Avem și dușuri, pentru cazuri de igienă urgentă. Băiatul șefului de scară ne numără. Lipsește chiar taică-su, dar apare fix când se oprește alarma. Auzim că Ăl Bătrân al Iranului a fost eliminat. Încă nu e oficial. Ne întoarcem la casele noastre. Pentru puțin timp, cel mai probabil. Data viitoare încerc să fiu mai prompt și mai rapid. Deja am pata pusă pe pensionara de la 4, pe care voi încerca să o fac data viitoare. Shabbat shalom.
Alexandru Baghiu
2.327 de vizualizări
Observăm că se continuă obiceiul din străbuni ca poporul să-și ia bombe în cap ca rezultat al goanei celor foarte bogați după și mai mulți bani.