E greu să-i răspunzi cuiva care îți spune „mulțumesc“. Ce-o să-i spui? N-ai pentru ce? Nu poți, pentru că are pentru ce să-ți mulțumescă. Altfel nu-ți mulțumea, că doar nu era nebun să le spună „mulțumesc“ din senin străinilor de pe stradă. Mai poți să zici „pentru puțin“, dar sună cam arogant. E ceva de genul: „Chiar dacă pe tine te-a ajutat enorm, pentru mine chiar n-a fost mare lucru. Atât de mare e diferența dintre noi! Pentru tine poate părea un ajutor care-ți schimbă complet viața în bine, dar eu nu m-am întrebuințat nici 0,5%. Pentru puțin, deci! Chiar a fost un efort insignifiant din partea mea. Dacă implica un efort mai mare, probabil că nici nu te ajutam“.
Desigur, mai e varianta de a răspunde la „mulțumesc“ spunând „cu plăcere“. Ceea ce pare varianta cea mai bună, măcar pentru că e banală și răspândită. Dacă zici „cu plăcere“, nimeni n-o să se gândească ce-ai vrut să spui. Pur și simplu, așa se zice.
Chiar dacă și răspunsul ăsta are unele probleme. Cum adică cu plăcere? Pare că găsești o plăcere ciudată, perversă, în a ajuta oameni. Asta e chestia ta, te exciți când îți oferi ajutorul altor persoane. „Da, doamnă Elvira, v-am trecut strada printre mașini pentru că singură nu v-ați fi descurcat din cauza vârstei înaintate, dar vă asigur că plăcerea a fost a mea. Oh, da!“ Mă rog, trecem totuși peste interpretarea asta; „cu plăcere“ e de departe cea mai răspândită variantă de răspuns.
Doar că există niște aristocrați ai limbajului pentru care „cu plăcere“ e un răspuns prea plebeu. Toți proștii zic „cu plăcere“, de ce să zici și tu? Așa că acești fini mânuitori ai expresiilor idiomatice răspuns la „mulțumesc“ zicând „cu drag“. La prima vedere, nu pare nimic controversat. În mare, „cu plăcere“ și „cu drag“ înseamnă același lucru. Și totuși, e o diferență enormă.
În primul rând, e greu să zici „cu drag“ fără să pară că vorbești serios, că fix asta ai vrut să spui, că nu e doar un bloc amorf de limbaj pe care-l muți dintr-o parte în alta a discuției pentru că așa se face. Orice chelner bărbos care-ți zice „cu drag“ se transformă pe loc într-o bunică duioasă, care croșetează la gura sobei. „Cu drag“ te face, automat, foarte credibil.
Apoi, „cu drag“ arată că vrei să te delimitezi de oamenii care folosesc limbajul din reflex, ca niște curci oarbe. (Dacă, prin absurd, curcile oarbe ar putea vorbi, ele ar spune „cu plăcere“, din pură obișnuință.) Cine spune „cu drag“, în schimb, n-o face din inerție. După ce ți-a oferit ajutorul, iar tu i-ai mulțumit, el s-a gândit bine la resorturile care l-au împrins să te sprijine și și-a dat seama că nu poate fi vorba decât de un singur lucru: de drag. „Mulțumesc că ai sărit în apă după mine și mi-ai salvat viața de la înec.“ „Cu drag. Dacă nu mi-ar fi fost drag de tine, dacă mi-ai fi fost indiferent, te-aș fi lăsat să mori ca un câine. S-a mai întâmplat.“
Cu tot respectul, ”pentru puțin” îmi pare u n răspuns cuviincios, este o dovadă reciprocă de politețe.