Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Extremiștii AUR și PSD

Zoom Extremiștii AUR și PSD

Vreți să știți numele donatorilor?

(Insert Vadim…)

Mizerabil în legea cu „transparența“ în ceea ce privește finanțarea ONG-urilor mi se pare tocmai faptul că cei care au inițiat-o și-apoi cei care au mâncat rahat public spun că ar fi ceva netransparent la mijloc. Pentru a justifica apariția unei legi bolnave, hrănesc ideea că numele donatorilor nu ar fi cunoscut, că e întuneric dincolo de cifre.

Nu, nu e întuneric deloc.

„Propunerea nu are nici o justificare obiectivă, întrucât statul deține deja toate instrumentele de control financiar și fiscal asupra organizațiilor neguvernamentale“, asta a scris Consiliul Economic și Social în avizul negativ pe care l-a dat propunerii legislative.

Mizeria cea mare este tocmai aceea prin care AUR și PSD exploatează lipsa de cunoaștere a unora și ura lor, însă lucrurile sunt cât se poate de clare: în prezent, ONG-urile „au deja obligații de raportare financiară și fiscală, iar instituirea unor cerințe suplimentare de raportare și publicare poate genera o sarcină administrativă semnificativă, fără a demonstra în mod clar că aduce un plus real de eficiență în monitorizarea activității lor“, argumentează Consiliul Economic și Social.

Încă o dată PSD se joacă cu AUR crezând că îl are în buzunar, încă o dată PSD își face calcule crezând că se pricepe la așa ceva. Să nu uite că Ciolacu e azi la Buzău tocmai pentru că PSD s-a făcut de tot rahatul într-un calcul electoral care îi implica pe AUR și Simion.

Grindeanu, ca de fiecare dată când scandalul crește, a făcut pe nevinovatul, invocând una dintre cele mai proaste prosteli: „Dacă nu ai nimic de ascuns, de ce nu ai vrea transparență?“. Da, exact, o zice unul care și-ar ascunde și fața de alegători dacă ar putea, după ce și-a ascuns călătoriile, afacerile soției, ba chiar și ceasul.

1.141 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    „Dacă nu ai nimic de ascuns, de ce nu ai vrea transparență?“ 🙂
    Intrebare logica, raspuns ilogic al unora.

  2. #2

    Exact asa, nu au nimic de ascuns…. dar ce facem cu banii publici dati pe la partide, si apoi prin presa? Acolo de ce „fugem” de transparenta, neicusorule?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 9 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia