Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum spui, cu vorbe obișnuite, despre o carte că e o capodoperă

Zoom Cum spui, cu vorbe obișnuite, despre o carte că e o capodoperă

Dacă ai experiența povestirii, știi cam pe la ce cotituri să-l aștepți pe autor, ca să-l vezi cum se descurcă. Îți dai seama și de pe unde vine, și încotro se îndreaptă, de la cine a învățat meserie și cum stă cu originalitatea.

Florin Iaru mă convinsese încă din cel de-al doilea volum al lui de proză scurtă, Povestiri cu final schimbat, că în privința originalității stă excelent, ca și în poezie. Cînd am deschis această carte, știindu-l pe Florin perfecționist și mereu dornic să spună ceva nou, m-am întrebat ce-ar putea să mai născocească el, încît să sară mai sus ca înainte. Nu m-ar fi deranjat dacă ar fi consolidat, cum se zice, drumul pe care a apucat-o în Povestiri cu final schimbat, care îmi plăcuse și pentru că Iaru găsise în ele o cale de împăcare între el ca poet și el ca prozator. Și asta fără să se repete sau să-și trimită proza la post-restant, pe cîmpiile veșnic verzi ale poeziei.

La fel ca persoana pe care o vedeți la televizor și despre care nu știi niciodată ce va spune și cum va spune, scriitorul Florin Iaru are intuiții care-l fac să descopere Americi de azi la care noi, ceilalți, nici măcar nu visăm. Florin nu e însă un fabricant de iluzii, ci unul dintre tot mai puținii noștri contemporani care ne spun că, în loc să rîcîim ca găina în vîrful grămezii, ar fi mai sănătos să cercetăm din ce e alcătuită grămada pe care stăm și despre care ne dăm cu părerea pe întrecutelea. Spre deosebire de politicieni și de acompaniatorii lor din presă, care vor să ne convingă de faptul că ei sînt persoane excepționalissime pe care omul oarecare le trimite să vorbească în numele lui, sau de scriitorii care se întrec în a scrie despre inșii unor experiențe unice, Iaru vorbește, pe bune, în numele omului obișnuit, fără să-l ia peste picior la televiziuni și, cu atît mai puțin, în povestirile sale. Doar că, ce să vezi, cetățeanul de lîngă noi, pe care-l clasăm în categoria banalilor fără speranță, are o revelație sau își dă seama că i se întîmplă ceva, ca în visele sale cele mai ascunse, în viața cea de toate zilele. Așa se întîmplă că omul se trezește brusc, din visul vieții zilnice, în realitatea visului în care subconștientul îi spune ce ar putea fi. Din acest motiv, în povestirile ateului Iaru, care lucrează, ca să zic așa, cu materialul clientului, apar îngeri și diavoli deghizați în oameni oarecare. Sau, dacă vreți, oameni oarecare ce se cred diavolul în persoană ori îngerul care ne scoate din belea.

Înainte de a scrie ceea ce citiți acum – mai exact, imediat ce am ajuns la sfîrșitul cărții lui Florin Iaru Sînii verzi –, am pus pe Facebook un text scris „la cald” despre povestirile lui. Mi s-au părut splendide, încît simțeam nevoia s-o spun imediat și altora. Au trecut cîteva zile de atunci. Nu mi-a scăzut deloc entuziasmul, deși, cînd e vorba de proză scurtă și mai ales de proza scurtă pe care o scriu prietenii mei, am la lectură un fel de stare de alarmă, care mă face să vînez scăderi și bîlbe. Sînt atît de bucuros cînd nu găsesc defecte în texte, încît trebuie să le mai citesc o dată, pentru o lectură tihnită. La recitire, povestirile lui Iaru mi-au plăcut mai mult decît prima oară. Am descoperit în ele, în afară de virtuozitatea lui artistică, ceva aparte, de o profunzime care-ți tulbură convingerile despre lume și viață, dar și mai și, față de ceea ce crezi că ești ca persoană fizică. Trebuie să-l citiți pe Iaru ca să vă dați seama cum stați cu așa-zisa voastră condiție de oameni obișnuiți și, mai ales, ca să vă împăcați cu subconștientul vostru care vă spune, sîcîitor, că sînteți altfel decît vă credeți, ceea ce nu vă place, din comoditate sau din teama oarecare de a răsturna lumea peste noapte.

Florin Iaru, Sînii verzi, Editura Polirom, 2017.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]