Nu mă mai dau în vînt după proza de la noi în care totul pute și mizerabilismul triumfă oriunde dai cu ochii. Am citit cărți din astea pînă am văzut că s-a ajuns la o rețetă care trece de la un autor la altul. Pe scurt, în ele viața e nasoală, chiar de căcat, și omul viermuiește prin ea, că n-are încotro.
Unele dintre coproculturile astea literare mi se par mai mult decît interesante. Sînt scrise cu talent și cu o exasperare cinstită, în care recunoști propriile tale momente de silă și de milă față de ceea ce ți-e dat să vezi sau să trăiești. Trebuie să fii nesimțit sau imbecil ca să nu recunoști că pentru îngrozitor de mulți dintre noi viața e nasoală și pute, încît beau de sting, fumează chiștoace și conversează cu moartea de parcă le-ar fi companioană la băutură. Cît despre tradițiile literare ale mizerabilismului, astea au rădăcini în romanele-foileton ale secolului al XIX-lea. Misterele Parisului e primul mare roman în care apar, alături de conți și de burghezi cumsecade, cei mai de jos dintre loviții de soartă pentru care viața e nasoală. Fără romanul lui Sue, căruia i-a făcut dreptate Umberto Eco, recunoscîndu-i urieșenia și punîndu-și temporar în cap toată snobilimea critică pentru care Sue devenise cantitate neglijabilă, cine știe ce-ar fi scris Dickens sau Dostoievski. Și poate n-am fi avut nici lunga serie de romane populare de aventuri, cu mistere sau cu personaje misterioase.
Cînd am început să citesc povestirile lui Borco Ilin mi-am zis, după primele pagini: hait, încă unul căruia îi pute totul. Cum însă ăsta e primul lui volum de proză, iar prima povestire avea, parcă, ceva numai al lui, am citit toată cartea, cu păreri amestecate, după fiecare pagină. Am găsit în ea și teribilisme de tot felul, chiar și greșeli de limba română, plus unele de corectură, Dar se simte, în Așteptăria, prozatorul care are ceva de spus și care spune în felul lui poveștile pe care le are în cap.
N-am citit pînă acum nimic din ceea ce a scris Ilin – două volume de versuri, traduceri din sîrbă și articole de ziar –, omul însă pare să se fi apucat de proză dintr-o exasperare a cuiva care vrea să spună totul în fiecare propoziție pe care o pune pe hîrtie, dar care a început să se simtă bîntuit de diavolul zădărniciei. E în povestirile lui o disperare care nu e numai a lumii despre care scrie, ci și a vocii care se aude în ele. Nu pun semnul egalității între cel care scrie și personajul pe care îl folosește ca purtător de cuvînt, deși Ilin vrea să ne convingă, la tot pasul, că el e personajul care scrie la persoana întîi și care ne face martorii eșecurilor sale, cu un cinism patetic. Pînă la urmă însă, ceea ce te atrage în povestirile lui e și întrebarea dacă nu cumva autorul însuși o fi trecut prin experiențele, unele înfiorătoare, ale personajului care îți spune ce i s-a întîmplat. Nu-mi plac chestiile astea. Mai ales că autorul recurge la ele ca și cum prsonajul său ar fi un soi de Papillon de Timișoara, condamnat, fără sentință, la locul de muncă.
Totuși, acest debutant în proză, sfidător și plin de defecte, are ceva cu care te cucerește, aproape fără voia lui, chiar dacă te întrebi, după ce i-ai citit povestirile, dacă va mai fi în stare să scrie și altceva.
Borco Ilin, Așteptăria, Editura Brumar, 2016.
Multumesc domnule Teodorescu. Nu sunt român, sunt sârb. Am crescut în ambele culturi, în paralel. Nu sunt afectat de vreun fel de mizerabilism specific unei anumite națiuni. Am facut douăsorezece clase în lșimba sârbă și jurnalisticaîn română, la facultate. Deseori, românii îmi ziceau să mă duc acasă, la mine, în Serbia, iar sârbii, după ce am lucrat scurt la Belgrad ca jurnalist, îmi spuneau românul. Am fost fotograf pe vas de croazieră pe Mediterană – turisțtii de pe tot mapamondul spuneau, când vedeau ce-mi scrie pe ecuson, ”Romania” – oooh, no, romanian, no good”. Eu spuneam ”no romanian, I m serbian”. Reacția era: ”oh, no, serbian – criminal!” Și mai rău. Mizerabilismul sufletesc, tradus prin curajul de a fi lucid fix atunci când nu ai nevoie de asta, pe parcursul incursiunilor inimii cu mintea, indiferent de locurile în care te-ai născut sau ți-ai construit/devastat ființarea, este altă mâncare de pește.