Pe vremea cînd Ceaușescu luase hotărîrea că trebuie să crească efectivul de ovine și de bovine al României, țăranii nu mai aveau voie să taie miei și viței nici măcar ca să-i mănînce în familie. Iar dacă le trecea prin cap să le vîndă orășenilor cornutele mici și mari pe care le sacrificau în pofida legii, ăsta era caz de pușcărie sau cel puțin de amendă penală. Înainte de Paște, Miliția organiza filtre pe drumurile care legau satele de șosele, ca să-i prindă pe delincvenții de la oraș care sfidau legile și căutau la țară carnea de miel care nu se găsea în măcelăriile statului.
Milițienii, cît erau ei de îndoctrinați, nu făceau filtrele alea cum scria la carte, adică nu-i puneau pe orășeni să deschidă portbagajul, ci le luau declarații pe proprie răspundere: „Ați cumpărat miel direct de la producător?”, la care conducătorul auto răspundea că nu, chiar dacă avea în portbagaj corpul delict. Intră însă Securitatea pe fir, sesizată de turnătorii ei de la țară, și-i acuză pe milițieni de lipsă de vigilență, căci nu era să-i dea în gît că se făceau că nu bagă de seamă că legea era încălcată sub nasul lor. Într-un cuvînt, devenise riscant sau chiar de-a dreptul periculos să mai cumperi miei de la producător.
Cu un înainte cumpărasem un miel de Paști din satul unde fusesem profesor, fără s-o verifice nimeni pe soția mea în portbagaj. Acum, fostele mele colege de cancelarie de la școala din Vizurești mi-au spus că milițienii din comună făcuseră cîteva capturi printre orășenii care cumpăraseră miei din satul școlii noastre, care ținea de comuna Ciocănești, încît nici ele nu mai îndrăzneau să cumpere miei de la părinții elevilor, ceea ce nu mă sfătuiau nici pe mine să fac.
Îi spun lui Mircea Nedelciu, la librăria Cărții Românești, că a zburat mielul de Paști cu ața. El nu ținea oi la Fundulea, unde era casa părinților săi. Avea o vie, un cîine și cîteva pisici, dar studiase problema. Rezolvarea ei însă ținea și de cît „aplomb” aveam eu și Daniela, șoferița familiei, dacă ne-am fi întîlnit cu niscaiva milițieni curioși. Strada principală din Fundulea era și șoseaua care lega Bucureștiul de Constanța. Ne-am dus așadar de dimineață la Fundulea, am cumpărat un miel de la un vecin al lui Nedelciu și am luat-o, pe la prînz, înapoi spre București. În drum, pe șosea, ne-a oprit Miliția. Erau trei milițieni, dintre care unul, tînăr plutonier, ne-a spus că avea o urgență la București. S-a așezat pe bancheta din spate a mașinii și i-a spus Danielei „s-o calce” pe răspunderea lui. După ce am intrat în București, l-am întrebat pe plutonier unde voia să ajungă. Ne-a dat adresa Maternității Polizu, unde nevasta lui, care pierduse două sarcini, intrase cu o zi mai devreme decît se așteptau doctorii în chinurile facerii.
Tot pe acele timpuri, un țăran din Ucea de Sus taie un vițel și-l pune în portbagaj să-l ducă la Făgăraș. Un vecin îl pârăște la miliție și ăia îl opresc în Ucea de Jos. „Ce aveți în portbagaj?“ zice milițianul mergând în spatele mașinii! Omul avea o Dacia 1100 cu portbagajul în față. Cuprins de frică omul riscă și deschide capota din spate: „Tovarășe milițian io-s mecanic auto și aici am un motor pe care l-am reparat și mă duc să-l montez.“ Se uită ăla la motor și zice; „Vezi omule că te-a pârît vecinul că ai tăiat un vițel!“ A ajuns ăla acasă și i-a tras vecinului o bătaie soră cu moartea!