„Sînt de multă vreme imun la atacurile la persoană la care mă expun, inevitabil, atît meseria de critic, cît și președinția USR. […] Ceea ce mă determină să scriu rîndurile de mai jos este faptul că nu mai e vorba doar de mine, ci de USR și de colegii mei din conducere. […]
Dincolo de inexactități și calomnii, atacurile au căpătat în ultimul timp caracterul unei campanii contra USR și sînt, din ce în ce mai des, alimentate de un sentiment care poate fi numit, fără teama de a greși, ură“, scrie dl Manolescu în revista pe care o conduce, R.l., nr. 25/24 iunie a.c. În realitate, nimeni nu urăște pe nimeni. Cîțiva scriitori au îndrăznit să-l critice pe Nicolae Manolescu. Ba chiar, culmea obrăzniciei, doi dintre ei, Daniel Cristea-Enache și Iulian Tănase, au îndrăznit să-și dea demisia din USR. Chestie care l-a enervat cumplit pe Manolescu, care a hotărît să se răzbune: „Am convocat în partea a doua a lui iulie o reuniune excepțională a Comitetului Director, care va analiza situația creată, caz cu caz. Nu exclud posibilitatea de a da curs solicitării unor filiale și a unor colegi de a proceda la sancțiuni statutare“. Chestia e că statutul USR nu prevede ca sancțiuni decît suspendarea din drepturi (în cazul cînd nu-ți plătești cotizația timp de un an) și excluderea (în cazul cînd ai adus USR prejudicii materiale sau morale grave). Rămîne de văzut dacă o atitudine critică la adresa lui N. Manolescu reprezintă un prejudiciu moral grav pentru USR.
