Despre Gheorghi Gospodinov aș fi scris chiar dacă nu mi-ar fi venit exasperanta idee că ar trebui să ne unim cu bulgarii, ca să-i băgăm la idei pe cîrcotașii care nu ne vor în Schengen și pe idioții care cer să fim decuplați de vecinii noștri de pe celălalt mal al Dunării. Șaizecișioptistului Gospodinov i-a mai apărut un roman – fantastic – la noi, la aceeași editură, în Colecția „Anansi“ a lui Bogdan-Alexandru Stănescu.
Autorul acestui Roman natural a început cu poezie – se cunoaște, cu prisosință, în cartea despre care vorbim –, știe de Blandiana, Matei Vișniec, Cărtărescu, Filip Florian, printre alți scriitori români, crede că e o rușine că între România și Bulgaria sînt doar două poduri, dar se consolează cu punțile culturale dintre noi și constată, cu sinceră amărăciune, că ei ne-au luat fața la sărăcie. Aș adăuga însă că bulgarii citesc mai mult decît românii și au o relație mai bună cu săpunul decît noi.
Un roman natural e debutul lui Gospodinov în acest gen și un prilej de contrariere pentru cititorii cu așteptări tradiționaliste. Fiindcă e și un roman despre cum se poate scrie un roman. Tipul are umor, încît atunci cînd își dă cu părerea despre această chestiune pe care o tot freacă postmoderniștii nu începi să citești cu noduri. Pentru amatorii de romane care vor musai o poveste, Un roman natural are și așa ceva. Povestea unui divorț pe care el l-a cerut deoarece ea a rămas însărcinată, dar cu altul, iar el se trezește că începe o viață nouă. Ăsta e motivul pentru care el, care e redactor de carte la o editură – vorbim despre un Gospodinov semificțional, să ne înțelegem! –, se apucă să scrie un roman al începuturilor de roman. Să-i fi venit ideea de la Vișniec cu al său Negustorul începuturilor de roman? Nu cred, dar să se consemneze, în contul micilor noastre orgolii literare. Ce e fermecător și simultan derutant la Gospodinov e că poate scrie cît se poate de aparent serios și de cu certitudine doct despre ceva care pare absurd, ori de-a dreptul scandalos – cum ar fi rolul cultural și inspirațional al WC-ului, public sau privat, începînd de la obiectul propriu-zis, cu incinta din care face parte, pentru a ajunge cu umor la metafizica acestui instrument existențial. Sau despre muște. Gospodinov abordează inițial sîcîitoarea lor importanță în viața de toate zilele, ca să ajungă în finalul acestei incursiuni entomologice la ipoteza muștei ca posibilă autoare de roman.
În blitz-capitole, Gospodinov parodiază contrapunctul romanesc, trecînd de la povestea în răspăr a căsniciei ratate, cu flash-uri tulburătoare în viața zilnică a sofioților înnebuniți de sărăcie și de foame, la ipotezele de lucru ale scrierii romanului natural în care începuturile urmează să se lege într-o poveste despre tot și nimic. Nu putea lipsi de aici invocarea dorinței-visului lui Flaubert de a scrie un roman despre nimic, care să se susțină doar prin puterea cuvintelor puse în pagină. La fel cum, odată ajuns aici, era firesc pentru autor să se întrebe, înainte de a se apuca de treabă, ce-ar fi dacă ar scrie un roman alcătuit numai și numai din verbe – epică pură, lipsită de zgura tuturor amănuntelor neglijabile pe care le aduc substantivele și celelalte părți de vorbire care o parazitează.
Care ar fi însă arta poetică a romanului alcătuit din începuturi? „În Romanul cu mai multe începuturi nu va fi descris nimic. El va da doar primul impuls și va fi suficient de delicat ca să se ascundă în umbra următorului început și să lase eroii să se combine după caz. Asta aș numi eu Roman natural.“ Rîndurile astea nu vă amintesc de nimic? Mie, de ironic-tandrele reverii literare ale lui Mircea Horia Simionescu din Bibliografia generală, la care m-am întors după ce am trecut tot mai fermecat, ca Alice în Țara Minunilor, prin cartea de debut a confratelui din Bulgaria.
Gheorghi Gospodinov, Un roman natural, traducere și note de Cătălina Puiu, Editura Pandora M, 2022.
