„Vi-l bagă pe Cărtărescu la pîrnaie!“, m-a anunţat satisfăcut un ipochimen, cu vreo săptămînă în urmă. „Cine zice?“, întreb, mirosindu-mi a banc tîmpit. „Cărtărescu, moşule, în Formula AS. Cică se teme că-l încalţă ăştia!“ Şi-mi rîde biruitor în nas. Pe moment m-a încercat speranţa că temerea lui Cărtărescu face parte din seria întîmplării cu antraxul. Pentru cine nu ştie, după un atentat terorist cu antrax, la un oficiu poştal din America, Mircea Cărtărescu a primit şi el un plic din străinătate.
Plicul i s-a părut suspect şi l-a dus la poliţie. Nu conţinea antrax, ci o cerere de bani şi un desen unicat, oarecum bio, în sensul că autorul îşi întrebuinţase rahatul în loc de culori. Cărtărescu şi-a povestit apoi cu umor păţania. În interviul din Formula AS, nici fărîmă de umor. Autorul Orbitorului şi-a vîrît singur în cap că-l pîndeşte închisoarea pentru articolele pe care le scrie, dar precizează că n-are de gînd să se lase intimidat de o asemenea perspectivă. L-a ameninţat cineva? Din interviu nu rezultă. Aşa bănuieşte el. Ceea ce mi se pare îngrijorător, chiar dacă n-o să-i bată poliţia la uşă. Cîţi scriitori din ţara asta şi-ar păstra calmul, urmăriţi de o asemenea bănuială? Totuşi, cine să dea ordinul să fie arestat Mircea Cărtărescu, aidoma lui Ciuvică, cel ridicat de pe stradă după Armaghedonul lui? Procurorii? Exclus! Antonescu? N-are cui! Cel mult Ponta, care-i ţine pumnii să ia premiul Nobel şi care ar putea, eventual, să-i pună o vorbă bună la Parchet, să-i crească şansele în ochii Academiei suedeze.
Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
Ar trebui sa ne cam indoim de sanatatea lui Cartarescu.