Poate ați aflat din Cațavencii – pentru seriozitatea altor surse nu garantez – că romancierul Gabriel Osmonde nu e decît pseudonimul lui Andreï Makine. Rusul fracofon, născut, crescut în Siberia și autoexilat la Paris, n-ar fi recunoscut că el e și unul și celălalt, dacă un cronicar literar din Franța nu l-ar fi făcut de două parale pe Osmonde acuzîndu-l că se ține ca tinicheaua de coada literară a lui Makine. Siberianului i-a sărit muștarul și s-a dat în vileag. Și dacă tot a recunoscut că el e doi autori, a spus o chestie cu care i-a lăsat pe exegeți cu gura căscată. Că ceea ce scrie Osmonde nu poate scrie Makine și că el e mai legat de Osmonde decît de Makine.*
Romancierul nu dă semne de zdruncinare mentală și n-ar avea motive să se rușineze de cărțile lui apărute sub pseudonim, doar că, într-adevăr, nu se pupă cu ceea ce a publicat Makine pe numele lui. Osmonde are un stil mult mai îndrăzneț– pe alocuri de-a dreptul provocator, în comparație cu mai rezervatul Makine – și se bagă în chestii controversate asupra cărora Makine a preferat să păstreze tăcerea.
Așa se face că în timp ce autorul Testamentului francez e un moralist al situațiilor insolite, dar frecventabile, cel care a scris Lucrările iubirii nu se sfiește să pătrundă în studiouri ale industriei porno și să vadă ce fac prostituatele în timpul orelor de program. Mai mult, Osmonde se aventurează în mintea unui cocoșat obsedat sexual care trece prin tot soiul de aventuri, unele jenante, altele scandaloase, cele mai multe picante, toate cernute prin sita etică a acestui ciudat căruia îi plac cinstea și profesionalismul eroic al curvelor adevărate și le detestă pe curvele măritate, care vor să treacă drept femei respectabile.
În timp ce romancierul Makine crede în rosturile moralei curente și se raportează la canoanele ei clasice, Osmonde face un pas mai departe și-i ia la tocat pe moraliștii moderni, eseiști sau romancieri, care în timp ce predică diverse chestii despre constrîngerile acceptate ale libertății sexuale suferă efectele grotești ale unui priapism care-i face să-și confunde sexul cu busola moravurilor.
Osmonde, care, tehnic vorbind, e născut în Franța, spre deosebire de imigrantul Makine, își permite să desființeze ipocriziile și prezervativele morale ale dezbaterii intelectuale franțuzești despre sex, comparînd-o cu rezultatele complet diferite ale observațiilor sale de pe teren, reale sau imaginare. Poate că rusul Makine, care a emigrat cu Sofia Marmeladovna și cu celelate două mari prostituate din romanele lui Dostoievski, ca să n-o mai pun la socoteală și pe cea a lui Tolstoi, aia cu privirea încrucișată, în bagajul nedetectabil la vamă, a simțit nevoia să le ia apărarea curvelor, la Paris, la fel cum ar fi făcut-o și dacă ar fi rămas în Rusia și ar fi scris romane în samizdat.
Cine a citit însă ultimul roman al lui Makine, cel despre Marea Ecaterina a Rusiei, țarina născută pentru a fi iubită, a băgat cred de seamă că siberianul vrea să facă din cele două voci ale sale una singură, mai agresivă decît în romanele semnate înainte cu numele său, dar nu atît de tăioasă ca în cele publicate sub pseudonim. Cînd Makine a fost la București l-am văzut dînd autografe, cu aceeași convingere, și cu numele de Osmonde. Nu mi s-a părut o chestie forțată. Doar că, așa cum siberianul ajuns la Paris mi-a spus cu părere de rău: după ce a recunoscut, din orgoliu, că tot el este și Gabriel Osmonde, niciodată nu va mai putea fi același Osmonde ca înainte. Îmi pare rău.
*Gabriel Osmonde, Lucrarea iubirii, Ed. Univers, 2013
82 de vizualizări
