De 30 de ani de zile, Mugur Isărescu este apărat cu tăcere.
O mare de liniște îl învăluie, iar pe această mare trec din când în când bărcuțe cu mesaje înălțătoare: Tehnocrat, Specialist, Profesionist… Valuri-valuri de mesaje liniștitoare și ele.
Poți spune că, la urma urmei, nu contează că Isărescu a fost… Ce-a fost? Din ce se pare, a fost și ofițer, și turnător, și poate că a jucat și rolul celui turnat, orice pentru carieră.
Alina Mungiu-Pippidi scrie:„De ce Mugur Isărescu trebuie apărat”, adunând argumente care converg toate spre stabilitatea iliesciană. Adică, vezi Doamne, în toate furtunile populiste din ultimii 30 de ani de tranziție românească, Isărescu a fost un punct de sprijin, un mediator, o cale de mijoc.
A fost exact calea de mijloc care vrea să joace rolul aparent non-ideologic al tehnocrației de tip neoliberal. Nu, acești specialiști nu fac politică. În fapt, fac politica de dincolo de partide, cu FMI, cu austerități și liberalizări, cu privatizări și dereglementări.
Mugur Isărescu a dovedit în ultimii 30 de ani că are vocație să fie omul sistemului, indiferent care este sistemul. E băiatul carierist pe care poți să pui bază, că te numești Securitate, Fond Monetar Internațional, Bancă Mondială sau Clubul de la Roma. Un birocrat cu ochii beliți în cifrele mari ale economiei, stând cu curul pe echilibre. În măsura în care orice mărire de pensii sau de salarii înseamnă dezechilibre, iar orice tăiere și orice măsură de austeritate înseamnă curaj economic și cale corectă.
Mugur Isărescu nu trebuie apărat. Chiar și așa, Alina Mungiu-Pippidi ar trebui să-și mai pună o întrebare: dar îl atacă cineva?
2.416 vizualizări
