François Delecour este cel mai titrat pilot care a concurat vreodată în Campionatul Național de Raliuri al României. Și cel mai valoros. Asta se vede în fiecare etapă de anul acesta, în care câștigă relaxat. Practic, dacă nu se apucă mecanicii să-i mai demonteze camerele video în parcul închis, mici sunt șansele celorlalți să-i zboare al doilea titlu de campion național. Titlul în sine nu înseamnă mare lucru pentru un fost vicecampion mondial în WRC, mai ales într-un campionat în care probabil doar doi-trei piloți nu câștigă nici un fel de titlu. Dacă vă uitați, din curiozitate, la o festivitate de premiere după un raliu românesc, veți observa că sunt cinci-șase podiumuri, care dau, la final, câte un campion pentru fiecare clasă, pentru fiecare roată motrice, pentru cel mai inventiv mod de a folosi ștergătoarele, pentru cea mai frumoasă trecere prin fața comisarilor de traseu, pentru că merită sau pentru că promite. În condițiile astea, în palmaresul unui profesionist, un titlu de campion în România nu înseamnă nimic. Dar absolut nimic. De ce mai aleargă, atunci?
François Delecour are 50 de ani. La șase zile după ce va câștiga, cel mai probabil, Raliul Aradului, va împlini 51 de ani. De ce aleargă, totuși, în România? Pentru că poate, pentru că, probabil, mai câștigă niște bani. Delecour s-a retras din WRC în 2002. Probabil că nu s-a îmbogățit din asta, neprinzând ca pilot de top anii nebuni în care Colin McRae câștiga deja 10.000.000 de dolari pe an doar din salariu.Dar nici sărac nu s-a retras din WRC. Totuși, anul lui cel mai bun a fost 1993, când a ieșit pe locul doi în Campionatul Mondial de raliuri, cu un Ford Escort RS Cosworth. La casele de pariuri avea cele mai mari șanse de a deveni campionul mondial din 1994. Și a început bine: a câștigat Raliul Monte Carlo. În următorul raliu, din Portugalia, pe care îl câștigase în 1993, a avut probleme cu mașina și a abandonat. După aia, la o lună, a avut un accident tembel, în care un pilot amator care se antrena pentru o probă locală l-a lovit în timp ce-și conducea, ca civil, Ferrari-ul F40. Ambele picioare fracturate și o ieșire prematură din cursa pentru titlu. S-a întors după patru etape, a ieșit al patrulea, dar n-a mai participat la ultimele două raliuri ale anului.
Cariera lui în WRC nu s-a teminat atunci, a mai durat până în 2002, dar, de la aproape campion în 1993 și favorit în 1994, a ajuns să penduleze undeva printre locurile 10-20, poate și mai jos. În 2002 s-a retras din WRC și s-a dat prin rally-raiduri, pilotând buggy-uri SMG sau un Porsche 966 GT3 RS.
De ce se mai dă, totuși, și de ce se dă în România? Un răspuns probabil l-a dat anul trecut, când s-a întors puțin în WRC, concurând la raliul Monte Carlo cu un Ford Fiesta RS WRC: “Mă amuz. Da, strâng din buci și mă amuz!”. Spunea asta la un raliu ținut în niște condiții extreme unde, deși nu mai concurase de zece ani, a reușit să termine al șaselea, întrecut de Loeb, Sordo, Solberg, Hirvonen și Novikov. Atât. Partea cu amuzatul, la care, probabil, adăugăm faptul că nu bagă el bani în mașină, ci poate chiar este plătit pentru etapele la care participă, ar explica de ce se dă încă, și de ce se dă în România, în paralel cu Campionatul European.
O chestie pe care a spus-o tot la Monte Carlo, acum un an și jumătate, explică și de ce este mai bun decât oricine de la noi. Explicându-și timpii din raliu a spus că “Totuși, nu poți să vii dintr-o dată într-un raliu și să te aștepți să atingii timpii lui Loeb. Loeb stă de zece ani de dimineață până seara în mașină. Noi suntem pe șase. Totuși, e un loc bun”.
Cam asta e diferența dintre Delecour și semizeii raliurilor din România. N-o mai sta el în mașină de dimineața până seara, dar a stat, oricum, mai mult decât toți piloții din Campionatul Național la un loc. A început să alerge profesionist în 1981 și i-a luat zece ani să ajungă pilot de uzină la Ford în Campionatul Mondial. Până la accident a fost din ce în ce mai bun, luptându-se pentru titlul mondial. Asta e meseria lui, nu doar un hobby. François Delecour este un pilot profesionist, ceea ce în Campionatul Național de Raliuri nu prea există.
De ce și-o iau piloții români de la Delecour? Nu din cauza mașinii, nu din cauza banilor, ci pentru că francezul se compară cu Loeb doar atunci când vine vorba de timpul pe care-l petrece campionul mondial antrenându-se și concurând. Bogdan Marișca, de exemplu, se compară cu Loeb doar când ne anunță că nici acesta din urmă nu vrea să concureze în niște etape suplimentare de campionat. O fi vreo diferență?
