De ce?

”De ce?” Așa am rezumat în minte toate întrebările care-mi vin atunci când îl văd pe Mitică Dragomir dându-și cu părerea despre fotbal.

E ca și cum îl aduci pe Mengele în poarta grădiniței facă niște recomandări despre educația copiilor, nutriție, regim de viață sănătos.

Craiova nu joacă nimic, nu are jucători, e zero, Balint e un antrenor foarte bun… FCSB e haos, se apără cu 10 oameni în loc să atace cu 15, Dică n-a avut timp să…

Niște exemple despre siguranța de sine în a spune tâmpenii din ultimele gaze de eșapament ale oracolului. După care a urma bălăcăreala cu Meme Stoica. Una dintre puținele fapte bune ale lui Meme în sportul ăsta: i-a spart botul milițianului agresiv.

Cum naiba să stea presa sportivă după fundul – scuze, gura – unui individ care a povestit cu gura lui cum a mutilat fotbalul, cum nu are legătură cu ideea de ”sport” și cum, toată viața, a fost un profitor, mânat în luptă de propria bunăstare?

Nu zic, copil abuzat, fugit de-acasă de mic, incult, dar foate isteț, șmecher, cu teamă de cine trebuie și știind el însuși să inspire teamă, slugarnic și agresiv, oameni care și-au însușit sărăcia la un nivel atât de profund încât nu mai pot fi bogați, oricât de mulți bani ar avea. Blatist, combinagiu, din cei care au călcat sportul pe gât cu bocancul, de ce naiba să-l ascultăm la infinit?

Plus felul în care transpiră o sufiecientă bădărăneală: vorbește însoțit de un fin râgâit, ca și cum i se întoarce în gâtlej trecutul de mâncător de rahat. Dar, na, cum se zice: așa erau, domne, vremurile atunci!

Bun, dar acum cine ne forțează să fie vremurile astfel încât să consumăm această fantomă milițienească?

o vizualizare