Ca mai tot ce ține de manipulare, originea cuvântului propagandă nu se găsește în politică, ci în religie. Din 1622, de când Biserica Catolică a înființat Congregatio de Propaganda Fide (Congregația pentru Răspândirea Credinței), ceea ce se făcea din vechime, dar olecuță mai haotic și dezorganizat, a căpătat un nume și un cadru prielnic pentru dezvoltare și perfecționare. Astăzi, propaganda se învață în școli, beneficiază de manuale, i se dedică bugete fabuloase și este conceptualizată riguros, după regulile oricărei științe pretins exacte.
Propaganda nu este o noutate nici pentru România. Întregul secol XX i-a căzut victimă și, încet-încet, la începutul secolului XXI a început să înlocuiască, în cazul multora, gândirea proprie, independentă. Ajută mult și răspândirea stilului de lucru contemporan, împrumutat din cultura corporațiilor multinaționale, unde angajatul nu pare a da rezultate bune decât dacă este viguros spălat pe creier și mai apoi însămânțat cu valorile profunde ale companiei. Anii de exercițiu și perfecționare au ridicat aceste exerciții la rang de artă și, deși promovează cam aceleași valori precum comunismul dinastic internaționalist, dau impresia unei adânci apartenențe la cele mai profunde idei ale liberalismului și capitalismului.
Pe acest fond fertil, e important atât cine dezvăluie primul propaganda adversarului, cine își ambalează propria propagandă într-un mod mai credibil și cine rezistă să-și numească adversarii incomozi propagandiști. Cel care se plictisește primul sau, din neatenție, cedează inițiativa e rapid copleșit de adversar, iar toate mesajele transmise, indiferent dacă sunt sau nu propagandă, nu mai au nici o șansă să scape de această etichetă. De asemeni, cel mai facil mod de a minimaliza informațiile incomode este calificarea lor drept propagandă.
Ei bine, de vreo câțiva ani bântuie un curent ce pare a fi ajuns la apogeu în ultimele luni. Cam tot ce circulă ca informație în România, cu câteva excepții, este propagandă rusească. Se știe că rușii stau cu ochii pe țărișoara noastră încă de pe vremea lui Burebista. Se pare, chiar, că ideea distrugerii viilor i-ar fi fost sugerată lui Deceneu de către un propagandist de origine slavă, care viza, desigur, introducerea vodcii pe piața geto-dacă. Pe vremea regimului comunist, propaganda rusească nu a putut fi nici dezvăluită și nici contracarată cum trebuie. Pe vremea lui Iliescu, a lui Constantinescu și a lui Năstase, nici atât. Nici Ponta n-ar fi putut să dea liber luptei împotriva propagandei rusești, dar după plecarea acestuia de la Guvern am devenit, în sfârșit, oameni liberi, care putem lupta de pe poziții de egalitate cu propaganda rusească. În primul rând, însă, trebuie făcută o listă exhaustivă a propagandiștilor ruși. Cine sunt aceștia și cum îi recunoști? E clar că ziariștii sau scriitorii de stânga, mai ales dacă se organizează în diverse platforme online, sunt vârful de lance al propagandei rusești. Aici nici nu încape discuție. Mai apoi, orice voce care pune la îndoială drumul pe care a apucat-o România este, evident, parte a corului propagandei rusești. Dacă privești cu un ochi critic Justiția, serviciile secrete, instituțiile de forță și lupta anticorupție, care nu dă rezultate, nu poți fi decât un om al propagandei rusești. Dacă n-ai certitudini, ci îți permiți luxul unor îndoieli, e clar că lucrezi pentru propaganda rusească. Altfel cum ți-ai putea permite un lux de orice fel?
Peste noapte, toți doritorii de atenție au devenit specialiști în propaganda rusească. Aparent, e suficient să te fi ocupat o viață întreagă de domeniul monden, să-ți fi făcut un renume solid în discuțiile despre autoerotism și alte subiecte majore din aceeași categorie, să consumi seriale de nișă americane pentru a te putea declara, brusc, specialist în propaganda rusească. Pe lângă listele cu surse certificate ale propagandei rusești, s-a alcătuit un soi de index al subiectelor a căror abordare ține, desigur, de agenda propagandei rusești. S-a ajuns atât de departe, încât simplul fapt de a-i demonstra unuia că minte, dovedind această minciună, te aruncă automat pe ștatul de plată al propagandei rusești. Simplul act de a te întreba dacă rușii mai au acum chef și bani de cheltuit într-o țară care se poate induce în eroare și singură te face, fără excepție, propagandist în slujba Rusiei.
În sfârșit, băsiștii, pontiștii, udriștii, iohanniștii, cioloșarii și alte tipuri de postaci pot răsufla: în fața marelui pericol al propagandistului rus, păcatele le-au fost șterse cu buretele, nimicnicia uitată, ticăloșia iertată. Doar uniți mai putem să-i facem față marelui dușman pe care, de fapt, îl cam doare-n dos de noi.
